DNA își va prezenta RAPORTUL DE ACTIVITATE pe anul 2017
Direcția Națională Anticorupţie a anunțat că își va face public raportul de activitate pe anul 2017. Raportul va fi prezentat miercuri, începând cu ora 11.00, iar evenimentul va avea loc...
Activitate desemnează, în sens larg, orice formă de acțiune sau desfășurare de efort – fizic, intelectual sau organizatoric – orientată spre un anumit scop. Poate însemna atât ansamblul acțiunilor unei persoane („activitatea profesională”, „activitatea școlară”), cât și funcționarea unui sistem sau a unei instituții („activitatea unei firme”, „activitatea Parlamentului”). Termenul se folosește și pentru a descrie acțiuni punctuale („o activitate extrașcolară”, „activități recreative”), punând accent pe faptul că este vorba de ceva organizat, cu un obiectiv și un anumit conținut.
Direcția Națională Anticorupţie a anunțat că își va face public raportul de activitate pe anul 2017. Raportul va fi prezentat miercuri, începând cu ora 11.00, iar evenimentul va avea loc...
Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” sărbătorește, marți, 27 februarie, 55 de ani de existență și de activitate neîntreruptă. Tot pe 27 februarie se împlinesc 93 de ani...
România a fost lovită de un cutremur în zona Vrancea, după o perioadă de trei zile în care nu s-a înregistrat nicio activitate seismică. Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru...
Familia Regală și-a prezintat, marţi, activitatea publică pe anul trecut, cât şi bilanţul celor 20 de ani de prezenţă în România, care include 315 vizite oficiale externe şi 105 întâlniri...
Protestele magistraților, pe fondul modificărilor aduse la Legile Justiției, deschid o nouă Cutie a Pandorei în peisajul justiției din România. Mai exact, ministrul Justiției, Tudorel Toader, trebuie să reacționeze față...
DIICOT şi-a exprimat joi „surprinderea şi îngrijorarea” cu privire la modificările aduse Codurilor penale în Comisia specială parlamentară, susţinând că procesul de transpunere a Directivei UE este făcut fără transparenţă...
Stela Popescu s-a născut în 21 decembrie 1935, în Bălţi, Basarabia, şi şi-a dedicat întreaga viaţă teatrului şi filmului, fiind una dintre cele mai iubite actriţe româneşti. A absolvit Colegiul...
Studiile arată că în timp ce dormim creierul nostru organizează somnul în 5 etape diferite, care se repetă ciclic la fiecare 90 de minute. Cercetătorii de la Universitatea Stanford, arată...
Se anunță o nouă anchetă parlamentară. După SRI, încă un serviciu întră în vizorul Parlamentului. Sursele citate de ziarul Național arată că p recedentul audierii fostului ofiter SRI Daniel Dragomir...
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a participat, astăzi, la un târg de agricultură, unde i-a încurajat pe români să cumpere produse autohtone, dându-se pe el drept exemplu, care a cumpărat produse...
Raportul de activitate al Societăţii Române de Televiziune (TVR) pe anul 2016 a primit marţi aviz negativ în Comisiile reunite de cultură ale Parlamentului, urmând să fie respins și în...
Preşedintele Comisiei economice a Senatului, liberalul Daniel Zamfir, a anunţat că l-a invitat marţi pe guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, pentru audiere în Comisie în legătură cu supravegherea...
Deputații și senatorii au decis, în ședința de astăzi, să prelungească activitatea Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea pentru alegerile prezidenţiale din 2009 cu 60...
Guvernul a început procesul de evaluare a activității angajaților Reprezentanței Permamente a României pe lângă Uniunea Europeană (UE), a anunțat, marți, vicepremierul Marcel Ciolacu. El a precizat că această măsură...
Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a anunțat, în ședința de Guvern de astăzi, că vor fi desființate o serie de acte considerate inutile și că activitatea medicilor de familie va fi...
Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu a anunțat, astăzi, că Guvernul a adoptat modificări legislative prin care angajatorii surprinși cu oameni care muncesc la negru vor fi sancționați drastic. „Sunt modificări importante...
Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, un proiect de lege prin care propune modificarea cadrului legislativ privind procedura de acordare a finanţărilor nerambursabile din bugetul Ministerului pentru Românii de...
Liderul social-democraților, Liviu Dragnea, a spus, astăzi, că i-a cerut premierului Mihai Tudose, în cadrul şedinţei coaliţiei de guvernare, să analizeze „foarte atent şi cu maximă rigoare activitatea ANAF”. Totodată,...
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis, Mădălina Dobrovolschi, a declarat, astăzi, că șeful statului își menține opinia despre activitatea DNA. Întrebată dacă Iohannis ar semna o posibilă cerere de...
Coaliția de guvernare se va reuni astăzi, într-o ședință, pentru a discuta concluziile primei săptămâni de guvernare, dar şi calendarul pentru perioada următoare. „Luni vom avea o coaliţie în care...