SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Cum a pierdut Trump prima luptă contra cheltuielilor ideologice

Cum a pierdut Trump prima luptă contra cheltuielilor ideologice

Pauza impusă de Donald Trump cu privire la subvențiile federale nu a fost ilegală și nici măcar nu a afectat majoritatea cheltuielilor. Dar așa s-a încheiat prima etapă de „rezistență”...

Scandal imens, după ce Google Maps a redenumit Golful Mexic

Scandal imens, după ce Google Maps a redenumit Golful Mexic

Președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a trimis o scrisoare către Google în care cere companiei să își reconsidere decizia de a redenumi Golful Mexic. În prima sa săptămână de mandat, președintele...

Un elev din București, urmărit de agenții FBI. Adolescentul amenința cu bombă școli din SUA

Un elev din București, urmărit de agenții FBI. Adolescentul amenința cu bombă școli din SUA

Un elev din București a ajuns în atenția justiției internaționale, după ce a expediat mai multe mesaje amenințătoare către școli și indivizi din Statele Unite. Agenții FBI i-au luat urma...

Trump vrea să folosească Guantanamo pentru migranții ilegali

Trump vrea să folosească Guantanamo pentru migranții ilegali

Baza navală americană de la Guantanamo, rezervată în mod normal deținuților acuzați de terorism, găzduiește deja un centru pentru migranți. Este folosit ocazional pentru cubanezii și haitianii salvați de pe...

Creditele se scumpesc. Oficial BNR: Dobânda la 10 ani a SUA este considerată barometrul global

Creditele se scumpesc. Oficial BNR: Dobânda la 10 ani a SUA este considerată barometrul global

Piaţa de capital are o dimensiune globală, iar creşterea randamentelor obligaţiunilor de stat ale SUA, influențează în mod indirect, o majorare a costurilor creditului în Europa şi în pieţele emergente,...

Călin Georgescu s-a inspirat de la Putin. Discursurile sunt identice la milimetru

Călin Georgescu s-a inspirat de la Putin. Discursurile sunt identice la milimetru

Călin Georgescu a făcut recent declarații extrem de ciudate în cadrul unui interviu cu Ion Cristoiu, în care a susținut idei revizioniste și a vorbit despre teritoriile externe pe care...

Turcia devine Israel? Politica Turciei față de Forțele Democrate Siriene este în pericol

Turcia devine Israel? Politica Turciei față de Forțele Democrate Siriene este în pericol

În pofida insistențelor Turciei, posibilitatea ca FDS (Forțele Democrate Siriene, care includ elemente PKK), susținute de SUA, să fie desființate sau încorporate în armata siriană pare să se diminueze. Declarațiile...

Ordinul lui Donald Trump de deportare în masă se aplică și românilor. Câți figurează pe lista neagră

Ordinul lui Donald Trump de deportare în masă se aplică și românilor. Câți figurează pe lista neagră

Ordinul lui Donald Trump de deportare în masă se execută, ca dovadă că sute de infractori imigranți ilegali din Statele Unite au fost arestați, iar alte sute au fost repatriați...

Șoferii scapă de restricţii costisitoare. SUA anulează reguli draconice din administrația Biden

Șoferii scapă de restricţii costisitoare. SUA anulează reguli draconice din administrația Biden

Secretarul pentru Transporturi al SUA, Sean Duffy, a semnat marţi un ordin prin care revocă standardele stricte de economie de combustibil impuse de administraţia Joe Biden. Decizia vizează eliminarea măsurilor...

Audiere tensionată în Senatul SUA. Robert F. Kennedy Jr., numit de Trump pentru Departamentul Sănătății, contestat vehement

Audiere tensionată în Senatul SUA. Robert F. Kennedy Jr., numit de Trump pentru Departamentul Sănătății, contestat vehement

Robert F. Kennedy Jr., ales de fostul președinte Donald Trump pentru a conduce Departamentul de Sănătate și Servicii Umane, a avut parte de o audiere dificilă în Senat. Politicianul, cunoscut...

UE se zbate să oprească declinul economic adus de suprareglementare cu și mai multe reglementări

UE se zbate să oprească declinul economic adus de suprareglementare cu și mai multe reglementări

Uniunea Europeană zice nu renunță. Comisia Europeană şi-a prezentat miercuri planurile de inversare a declinului industrial în blocul comunitar şi de intensificare a eforturilor de a concura cu Statele Unite...

Georgette Mosbacher ar putea deveni ambasadoarea Statelor Unite la București

Georgette Mosbacher ar putea deveni ambasadoarea Statelor Unite la București

Postul de ambasador al Statelor Unite la București ar urma să fie ocupat de Georgette Mosbacher. În vârstă de 78 de ani, Mosbacher a fost ambasadoarea Statelor Unite în Polonia...

Donald Trump a ordonat construcția un scut antirachetă de tip „Iron Dome”

Donald Trump a ordonat construcția un scut antirachetă de tip „Iron Dome”

Președintele Donald Trump a semnat astăzi un ordin executiv pentru construirea unui sistem de apărare aeriană „Iron Dome” pentru Statele Unite, precum cel utilizat de Israel pentru a intercepta mii...

Dragoș Sprînceană susține că a fost amenințat cu moartea de „micii teroriști” mobilizați de Călin Georgescu

Dragoș Sprînceană susține că a fost amenințat cu moartea de „micii teroriști” mobilizați de Călin Georgescu

Dragoș Sprînceană, om de afaceri și membru al Partidului Republican din Statele Unite, precum și al clubului Mar-a-Lago, susține că a fost amenințat cu moartea în urma declarațiilor sale privind...

Trump a semnat 4 ordine executive pentru armată, inclusiv interzicerea trasgenderilor

Trump a semnat 4 ordine executive pentru armată, inclusiv interzicerea trasgenderilor

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat luni patru ordine executive care anulează mai multe inițiative ale administrației Biden legate de armată și își îndeplinește promisiunile făcute în timpul campaniei...

Admirația lui Trump față de Turcia

Admirația lui Trump față de Turcia

În noua proiecție de putere a președintelui american Donald Trump și a persoanelor numite de acesta, care și-au stabilit China comunistă drept principala țintă, Indo-Pacific se află în centrul atenției,...

Începe Trump 2.0

Începe Trump 2.0

Pe măsură ce intrăm la un sfert al secolului 21, lumea se află la o răscruce geopolitică crucială, unde incertitudinea profundă, fragmentarea mai mare și conflictul în creștere par mari....

De ce R.F. Kennedy Jr. este periculos pentru sănătatea publică

De ce R.F. Kennedy Jr. este periculos pentru sănătatea publică

Robert F. Kennedy Jr. a câștigat milioane din trimiterea clienților către avocații judiciari și susține litigiile în masă care ar ruina industria vaccinurilor, scrie WSJ într-un editorial. Robert F. Kennedy...

Trump vrea ca guvernul Statelor Unite să fie acționar la TikTok

Trump vrea ca guvernul Statelor Unite să fie acționar la TikTok

Perplexity AI a prezentat o nouă propunere companiei mamă a TikTok care ar permite guvernului SUA să dețină până la 50% dintr-o nouă entitate. Propunerea, prezentată săptămâna trecută, este o...

CIA: COVID-19, creat într-un laborator din China comunistă

CIA: COVID-19, creat într-un laborator din China comunistă

Serviciul americam de informații externe, CIA, are concluzii clare în acest moment: virusul COVID-19 a fost creat într-un laborator din China comunistă. COVID-19, creat într-un laborator din China CIA consideră...