PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Tăriceanu: Crin Antonescu nu poate câștiga alegerile, și-a terminat benzina înainte de termen

Tăriceanu: Crin Antonescu nu poate câștiga alegerile, și-a terminat benzina înainte de termen

Preşedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, nu are şanse să câştige alegerile prezidenţiale, a declarat, la Digi 24, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Crin Antonescu „are o intenţie de vot...

Negocieri pe Dreapta. PNL și PDL, candidat comun la prezidențiale

Negocieri pe Dreapta. PNL și PDL, candidat comun la prezidențiale

PDL este dispus să renunțe la candidatura lui Cătălin Predoiu la prezidențiale și să susțină un candidat PNL. Negocierile încep astăzi. PNL și PDL s-au organizat rapid după dezastrul de...

Felinarul roșu de pe Dreapta

Felinarul roșu de pe Dreapta

Nu s-a întâmplat nimic din ceea ce nu era previzibil să se întâmple. Dreapta s-a trezit după o noapte bahică și privește dezorientată în jur. Bordelul are încă felinarul roșu...

Crin Antonescu, la Realitatea TV: "

Crin Antonescu, la Realitatea TV: "

Crin Antonescu este prezent in emisiunea Jocurile Puterii, de la Realitatea TV, unde va discuta despre alianta cu partidele de dreapta din Romania, printre care si PDL.

Vasile Blaga, despre posibila unificare a dreptei: Negocierile sunt între egali. Când pleci la discuţii de asemenea nivel, este bine să laşi orgoliile acasă

Vasile Blaga, despre posibila unificare a dreptei: Negocierile sunt între egali. Când pleci la discuţii de asemenea nivel, este bine să laşi orgoliile acasă

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, Realitatea TV, că după alegerile europarlamentare, când numărătoarea paralelă a relevat faptul că PNL a avut un scor de peste 15%, că a discutat...

Mihai Răzvan Ungureanu la întâlnire cu liderul PNL Crin Antonescu

Mihai Răzvan Ungureanu la întâlnire cu liderul PNL Crin Antonescu

Liderul Forței Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, se află la sediul PNL, unde discută cu președintele demisionar al liberalilor, Crin Antonescu, variante de asociere a dreptei în urma scorului înregistrat la...

Ședință informală la PDL pentru stabilirea echipei care va negocia cu PNL

Ședință informală la PDL pentru stabilirea echipei care va negocia cu PNL

Democrat-liberalii s-au strâns într-o ședință informală pentru a discuta despre posibilitățile privind o alianță cu liberalii, informează B1 tv. Știrea este în curs de actualizare

Tăriceanu s-a întâlnit cu susținătorii săi din PNL

Tăriceanu s-a întâlnit cu susținătorii săi din PNL

Fostul președinte PNL Călin Popescu Tăriceanu a avut o întâlnire în biroul său de la Senat cu susținătorii săii din PNL Alături de Radu Stroe, proaspăt exclus din partid, a...

Antonescu a ajuns la mâna UDMR. Laszlo Borbely spune că liberalii ar trebui să aibă discuții cu Uniunea dacă vor să fie primiți în PPE

Antonescu a ajuns la mâna UDMR. Laszlo Borbely spune că liberalii ar trebui să aibă discuții cu Uniunea dacă vor să fie primiți în PPE

UDMR, partid afiliat la familia popularilor europeni, îi așteaptă pe liberali la o discuție prin care să explice argumentele pentru care vor să treacă la PPE, a declarat la Digi24...

Cristian Preda: Ca să-l învingem pe Ponta, avem nevoie de solidaritate, nu de MĂCEL

Cristian Preda: Ca să-l învingem pe Ponta, avem nevoie de solidaritate, nu de MĂCEL

PMP a obţinut un scor bun la europarlamentare, dar este sub cota preşedintelui Băsescu şi nici nu este în poziţia să impună un prezidenţiabil al dreptei, a declarat europarlamentarul PMP,...

EUROPARLAMENTARE 2014. PDL, gata să se predea PNL

EUROPARLAMENTARE 2014. PDL, gata să se predea PNL

PDL se declară mulțumit de rezultatul la alegeri, deși nu a atins ținta propusă. Democrat-liberalii curtează PNL pentru o posibilă alianță. Și-au propus să obțină 20% la europarlamentare și să...

EUROPARLAMENTARE 2014. Alegeri fără învingători

EUROPARLAMENTARE 2014. Alegeri fără învingători

La scrutinul din Duminica Orbului, niciunul dintre competitori nu a reușit să obțină rezultatul pe care și l-a propus. Alegerile europarlamentare din acest an sunt unele în care niciunul dintre...

EUROPARLAMENTARE 2014. Antonescu, demisie controlată de la vârful PNL

EUROPARLAMENTARE 2014. Antonescu, demisie controlată de la vârful PNL

Demisii în lanț în PNL, în frunte cu Antonescu, după dezastrul de la europarlamentare. Klaus Iohannis, Ludovic Orban și Călin Popescu Tăriceanu se vor bate pentru șefi a partidului. „La...

Vasile Blaga a înfrânt!

Vasile Blaga a înfrânt!

Fost partid de guvernământ, făcător și desfăcător de coaliții, cotat la alegerile parlamentare din 2008 cu circa 33%, la egalitate cu PSD, PDL a ajuns în 2014 să se declare...

PNL a rezistat asediului PSD. Emoții pentru Ponta la Președinție

PNL a rezistat asediului PSD. Emoții pentru Ponta la Președinție

Deși nu și-a atins obiectivul de 20% la alegerile europarlamentare, asumat public de Crin Antonescu, PNL nu a pierdut pe toată linia. Aș spune chiar că a obținut ieri o...

Ponta, despre excluderea lui Tăriceanu de la şedinţa PNL: E o chestie de bun-simţ

Ponta, despre excluderea lui Tăriceanu de la şedinţa PNL: E o chestie de bun-simţ

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la Parlament, că ştie chiar de la Călin Popescu-Tăriceanu că acesta a fost invitat la Delegaţia Permanentă a PNL de secretarul general Rareş Mănescu,...

REZULTATE finale ALEGERI EUROPARLAMENTARE în DIASPORA

REZULTATE finale ALEGERI EUROPARLAMENTARE în DIASPORA

Partidul Mişcarea Populară s-a clasat pe primul loc în diaspora la europarlamentarele de duminică, obţinând 28,63%, urmat de PDL cu 15,71%, PSD cu 11,04% şi PNL cu 8,69%. Numărul alegătorilor...

Dezastrul PNL și PDL transformă semi-eșecul PSD într-o victorie

Dezastrul PNL și PDL transformă semi-eșecul PSD într-o victorie

Victor Ponta este un comunicator abil. Care știe că prima regulă atunci când ți se pune o întrebare legată de rezultatul alegerilor este să dai un răspuns în care să...

Parlamentul dezbate Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL

Parlamentul dezbate Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL

Moţiunea de cenzură depusă de opoziţie "Opriţi Guvernul Ponta 3 - Guvernul corupţiei, demagogiei şi minciunii" este dezbătută în plenul Parlamentului, începând cu ora 16.00. Moţiunea de cenzură a fost...

PNL Cluj = Mircea Diaconu. Şefii liberalilor clujeni NU demisionează

PNL Cluj = Mircea Diaconu. Şefii liberalilor clujeni NU demisionează

Rezultate catastrofale pentru PNL Cluj Napoca. Rezultatul organizaţiei municipale este egale cu scorul electoral realizat de actorul Mircea Diaconu. Horea Uioreanu - foto - a anunţat că nu va demisiona...