gabriela firea

Gabriela Firea este o personalitate din România, cu realizări în mai multe domenii. În continuare, iată o sinteză a informațiilor despre Gabriela Firea:

1. Date Generale:

Gabriela Firea, născută Gabriela Vrânceanu la data de 13 iulie 1972, în Bacău, România.
Membre a Partidului Social Democrat (PSD).

2. Educație și Formare:

Absolventă a Liceului Industrial nr. 1 Bacău și a Facultății de Litere, Universitatea din București.
Pregătire postuniversitară și academică la Academia de Studii Economice în domenii precum: Mecanisme valutare și fiscale internaționale, Management bancar și bursier și brokeraj.

3. Cariera în Presă:

A început ca reporter în 1990.
A lucrat pentru Televiziunea Română, trustul de presă Intact, și multe altele.
A fost redactor, prezentator, și director pentru diferite programe și publicații.

4. Cariera Politică:

A ocupat funcția de Primar general al Municipiului București între 2016-2020.
A fost ministru al Familiei și Egalității de Șanse între 25 noiembrie 2021 și 14 iulie 2023.
A fost senator în mai multe legislaturi și a deținut numeroase funcții în cadrul PSD.
A inițiat înființarea a 22 de companii municipale, dintre care 20 au fost ulterior declarate ilegale.
A fost implicată în achiziționarea unui număr de tramvaie noi pentru București și în finalizarea Podului Ciurel.
5. Activitatea Literară și Muzicală:

Membru al Uniunii Scriitorilor din 2002.
Autor a numeroase cărți, printre care și volume de poezie, eseuri și romane.
A lansat un album de muzică populară în colaborare cu Simona Gherghe.

6. Viața Personală:

Gabriela Vrânceanu s-a născut în Bacău, în familia Vrânceanu, având două surori și un frate.
A parcurs școala primară în Bacău și și-a continuat studiile superioare în București.

Primărița Capitalei profită din plin de izolare! Gabriela Firea dă lecții de fitness, dar și de politică

Primărița Capitalei profită din plin de izolare! Gabriela Firea dă lecții de fitness, dar și de politică

Gabriela Firea și-a început ziua cu un antrenament de fitness, pentru ca, la câteva ore distanță, să intervină în scandalul izolării persoanelor vârstnice. După cum reiese și din filmuleț, primărița...

Gabriela Firea îi imploră pe români: „Nu vă lăsaţi convinşi de...”. VIDEO

Gabriela Firea îi imploră pe români: „Nu vă lăsaţi convinşi de...”. VIDEO

Vă rog, staţi acasă. Nu socializaţi. Mai bine plictisiţi şi singuri decât bolnavi în terapie. Daţi o mână de ajutor doctorilor, stând acasă. Protejaţi-vă! Viaţa merită orice sacrificiu, a scris...

Firea aruncă bomba în plină pandemie. Un nou spital intră în lupta cu Covid-19

Firea aruncă bomba în plină pandemie. Un nou spital intră în lupta cu Covid-19

Gabriela Firea a declarat că primăria Capitalei a investit în ultimii ani peste 4 milioane de euro în Spitalul Carol Davila, care, recent, a început să trateze și bolnavii de...

Măsuri drastice luate în maternitățile din Capitală. Toate mămicile trebuie să știe ce le așteaptă

Măsuri drastice luate în maternitățile din Capitală. Toate mămicile trebuie să știe ce le așteaptă

Maternitățile vizate sunt Giulești, Filantropia, Cantacuzino și Malaxa, unde există triaj. ”Nou-nascutii, viitoarele mame dar si femeile care necesita analize, diagnostic si tratament intr-o clinica de obstetrica-ginecologie primesc ingrijire medicala...

Primăria Capitalei pregătește spații pentru copiii părinților care necesită internarea

Primăria Capitalei pregătește spații pentru copiii părinților care necesită internarea

”Am propus și Consiliul General a votat un proiect dedicat copiilor care ar putea ramâne singuri acasă, fie pentru că părinţii lor sunt confirmați pozitiv la COVID-19 şi sunt internaţi,...

Firea e satisfăcută după decizia de azi. Cum se poate transforma Capitala?

Firea e satisfăcută după decizia de azi. Cum se poate transforma Capitala?

„Astfel, vor fi demarate procedurile necesare în vederea fuziunii, prin absorbţie, între: - Compania Municipală Managementul Traficului Bucureşti S.A., în calitate de societate absorbantă, şi Compania Municipală Managementul Transportului Bucureşti...

Ce au făcut Firea și Pandele de ziua lui. Imaginile au ajuns pe internet. Foto în articol

Ce au făcut Firea și Pandele de ziua lui. Imaginile au ajuns pe internet. Foto în articol

Respectând izolarea la domiciliu, cuplul Firea-Pandele, ambii edili și cunoscând bine legislația, au vrut să dea un exemplu că poți petrece si acasă alături de familie. Ea a postat pe...

Cât costă un test care depistează infectarea și când vor fi evaluați bucureștenii

Cât costă un test care depistează infectarea și când vor fi evaluați bucureștenii

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a vorbit despre programul de testare a bucureștenilor și a precizat că nu știe o dată exactă la care va demara. În ceea ce...

Norii negri se adună! Firea aruncă bomba despre Coronavirus: „Vor fi peste 10.000...”

Norii negri se adună! Firea aruncă bomba despre Coronavirus: „Vor fi peste 10.000...”

„Am comandat teste, vin în țară mai târziu decât am crezut pentru că fac astfel de comenzi toate țările. Este pregătit personalul, eșantionul. Vom comunica la final rezultatul”, a declarat...

Autoritățile evită un răspuns clar. Intră Bucureștiul în carantină?

Autoritățile evită un răspuns clar. Intră Bucureștiul în carantină?

Primarul General, Gabriela Firea, confirmă că există discuții în legătură cu o eventuală intrare în carantină a municipiului București, așa cum s-a întâmplat la Suceava. Într-o intevenție la România TV,...

ELCEN: Primarul general al Capitalei minte și dezinformează opinia publică

ELCEN: Primarul general al Capitalei minte și dezinformează opinia publică

Redăm, mai jos, integral, comunicatul companiei: „ELCEN respinge ferm afirmațiile false și reacțiile răuvoitoare ale Primarului General al Municipiului București, Gabriela Firea, în încercarea de a crea artificial și neîntemeiat...

S-a ajuns și aici! Primăria Capitalei, executată silit. Despre ce este vorba

S-a ajuns și aici! Primăria Capitalei, executată silit. Despre ce este vorba

Vineri, 27 martie, PMB a fost înștiințată că este executată silit și are de plătit suma de aproximativ 3,7 milioane de euro și 500.000 de lei, bani care trebuie achitați...

La un pas de haos. Bătălie politică pe testarea bucureștenilor

La un pas de haos. Bătălie politică pe testarea bucureștenilor

Întrebat dacă Ministerul Sănătății își asumă testarea bucureştenilor, Nelu Tătaru a răspuns că studiul pentru București este în pregătire și de el se ocupă doar Institutul Matei Balș, INS-ul și...

Firea, despre testarea în masă a populației din Capitală: „Nu este dureros!”. Când va începe

Firea, despre testarea în masă a populației din Capitală: „Nu este dureros!”. Când va începe

Edilul Capitalei a precizat că se vor utiliza teste rapide, care sunt achiziționate „din surse validate de către Institutul Matei Balş”. De asemenea, 10.000 de persoane vor fi testate, inclusiv...

Țara „fierbe”, iar politicienii se piaptănă. „Nu vă puteți abține de la răutăți”

Țara „fierbe”, iar politicienii se piaptănă. „Nu vă puteți abține de la răutăți”

Potrivit lui Vlad Voiculescu aceștia s-ar putea infecta ușor cu coronavirus și atrage atenția primarului general al Capitalei despre acest lucru. Iritată de remarcile fostului ministru, Gabriela Firea ripostează și...

Gest superb al actorilor de la Teatrul Odeon. Ce surpriză pregătesc pentru seniori

Gest superb al actorilor de la Teatrul Odeon. Ce surpriză pregătesc pentru seniori

„Primăria Capitalei împreună cu Teatrul Odeon lansează campania «Ce Mai Faci@Odeon!». Actorii Teatrului Odeon vor să le fie aproape, în această perioadă dificilă, persoanelor în vârstă care stau în casă...

Din nou aer otrăvit în Capitală, simţit doar de aparate. EVZ insistă: Să se facă anchetă!

Din nou aer otrăvit în Capitală, simţit doar de aparate. EVZ insistă: Să se facă anchetă!

Pe data de 26 martie, aparatele de înregistrare a calităţii aerului au piuit din nou a alarmă. Poluare mare în Bucureşti. De unde? Că lumea stă mai mult prin case...

Arena Națională intră în luptă cu pandemia. Ce se va întâmpla aici

Arena Națională intră în luptă cu pandemia. Ce se va întâmpla aici

”Venim din nou în sprijinul cetățenilor și prin suportul logistic oferit instituțiilor din prima linie. Astfel, serviciul telefonic TELVERDE Covid 19 al Ministerului Sănătății funcționează în prezent într-un spațiu de...

„Cine ne omoară mai tare decât Coronavirusul?” Alertă în Bucureşti!

„Cine ne omoară mai tare decât Coronavirusul?” Alertă în Bucureşti!

Situaţia pare greu de explicat mai ales că acum traficul rutier din Capitală a fost redus semnificativ pe fondul epidemiei de Coronovirus. În plus, nu mai există nici scuza arderii...

Gabriela Firea: „Demarăm un program pentru Capitală pentru testarea pe categorii de risc”

Gabriela Firea: „Demarăm un program pentru Capitală pentru testarea pe categorii de risc”

Edilul Capitalei a mai afirmat că în Bucureşti există 483.000 de persoane care au peste 65 de ani și că nu se cunoaşte cu exactitate când va fi demarat programul...