fonduri europene

Bani și un nou priect educațional pentru ajutorarea copiilor săraci

Bani și un nou priect educațional pentru ajutorarea copiilor săraci

Începând din toamna acestui an, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice are în vedere pilotarea programului Școală după Școală în unitățile de învățământ în care se derulează programul ce vizează...

STATISTICA DEZASTRULUI conţine un MESAJ CLAR al Comisiei Europene şi o PATĂ NEAGRĂ pentru AUTORITĂŢI

STATISTICA DEZASTRULUI conţine un MESAJ CLAR al Comisiei Europene şi o PATĂ NEAGRĂ pentru AUTORITĂŢI

Reprezentanţii Comisiei Europene au transmis că România se află într-o situaţie economică incredibilă. La solicitarea Agerpres, românii au aflat că ţara noastră a absorbit doar 57 milioane de euro din...

Semnal de alarmă al societății civile: Big Brother – SRI vrea să ştie totul despre toţi românii prin intermediul unui sistem IT

Semnal de alarmă al societății civile: Big Brother – SRI vrea să ştie totul despre toţi românii prin intermediul unui sistem IT

Un proiect de supraveghere în masă a românilor, pe care Serviciul Român de Informaţii încearcă să-l implementeze cu o finanțare europeană, stârneşte îngrijorarea societăţii civile, mai ales că a fost...

Ministurl Cristan Ghinea, ATACAT PE INTERNET: ”Nu suportă niciun fel de CRITICĂ”

Ministurl Cristan Ghinea, ATACAT PE INTERNET: ”Nu suportă niciun fel de CRITICĂ”

Ministrul Cristian Chinea este împlicat în tot mai multe scandaluri. În ultima vreme, demnitarul s-a certat reciproc cu Corina Crețu, comisar european, dar și pe facebook cu Andrei Linu, manager...

Problemele de la Fonduri Europene, semnalate de un specialist: „Ghinea, fix stilul lui Ponta. Aruncă tot felul de cifre, ca să ascundă cât de diletent e”

Problemele de la Fonduri Europene, semnalate de un specialist: „Ghinea, fix stilul lui Ponta. Aruncă tot felul de cifre, ca să ascundă cât de diletent e”

Andrei Linu, manager de raportare și calitate la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, specialist în fonduri europene, îl critică pe ministrul de resort Cristian Ghinea și atrage atenția, punctual, asupra...

Nicolae Păun a „ciripit” la DNA totul despre fratele Voicu

Nicolae Păun a „ciripit” la DNA totul despre fratele Voicu

Deputaţii Nicolae Păun şi Mădălin Voicu sunt „la cuţite”, după ce primul, din răzbunare pentru faptul că a fost singurul care a stat în arest preventiv, l-a denunţat la DNA...

Sebastian Ghiţă face ACUZAŢII GRAVE împotriva ministrului Ghinea şi îl numeşte "Ministrul ZERO"

Sebastian Ghiţă face ACUZAŢII GRAVE împotriva ministrului Ghinea şi îl numeşte "Ministrul ZERO"

Sebastian Ghiţă a lansat noi acuzaţii împotriva Ministrului Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, după ce Guvernul şi-a asumat în mod oficial o absorbţie zero a fondurilor europene pe anul 2016. Ghiţă...

CATASTROFĂ ECONOMICĂ ASUMATĂ DE DACIAN CIOLOȘ. Guvernul de tehnocrați admite că în anul 2016 ROMÂNIA va avea ABSORBȚIE ZERO A FONDURILOR EUROPENE. ANCHETĂ CAPITAL

CATASTROFĂ ECONOMICĂ ASUMATĂ DE DACIAN CIOLOȘ. Guvernul de tehnocrați admite că în anul 2016 ROMÂNIA va avea ABSORBȚIE ZERO A FONDURILOR EUROPENE. ANCHETĂ CAPITAL

O anchetă publicată în revista CAPITAL în această dimineață dezvăluie cum miliarde de euro sunt pierdute de guvernul Cioloș, cu nonșalanță. Un memorandum discutat în şedinţa de Guvern de ieri...

Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, trimişi în judecată. Salarii de bancheri la Partida Romilor

Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, trimişi în judecată. Salarii de bancheri la Partida Romilor

Procurorii DNA au dat publicităţii rechizitoriul prin care deputaţii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun au fost trimişi în judecată pentru fraude cu fonduri UE şi infracţiuni de corupţie. Din actul...

Nou scandal Ghinea-Ghiţă. Ministrul Fondurilor Europene l-a acuzat pe Ghiţă că este urmărit de paparazzii. Replica deputatului

Nou scandal Ghinea-Ghiţă. Ministrul Fondurilor Europene l-a acuzat pe Ghiţă că este urmărit de paparazzii. Replica deputatului

Într-un interviu acordat Revistei 22, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a susţinut că în acest moment e urmărit de paparazzi şi că ia în calcul să ceară protecţia instituţiilor statului....

Președintele SIVECO îi răspunde DUR ministrului Cristian GHINEA și reclamă MARI probleme în cadrul Ministerului Fondurlor Europene

Președintele SIVECO îi răspunde DUR ministrului Cristian GHINEA și reclamă MARI probleme în cadrul Ministerului Fondurlor Europene

Președintele SIVECO România, Florin Ilia, răspunde dur la acuzațiile ministrului Fondurilor Europene, Cristian Ghinea. Directorul general SIVECO reclamă nereguli serioase în ceea ce privește birocrația la nivelul ministerului de resort....

Adevăratele motive ale remanierii? 4 neclarități flagrante legate de cele 4 demiteri făcute de Cioloș

Adevăratele motive ale remanierii? 4 neclarități flagrante legate de cele 4 demiteri făcute de Cioloș

Taman în ziua în care Klaus Iohannis a chemat la el partidele ca să le spună că ar fi bine să aibă în programele pentru alegerile din toamnă câteva puncte...

Termenele de finalizare AMÂNATE pentru proiectele Capitalei

Termenele de finalizare AMÂNATE pentru proiectele Capitalei

Guvernul a prelungit termenul de finalizare pentru toate proiectele care aveau termen de finalizare până în 30 iunie. Primăria risca să piardă banii europeni obţinuţi dacă nu se găsea o...

Cioloș mizează din nou pe Stradă în războiul cu Dragnea și PSD. Ce planuri politice are premierul?

Cioloș mizează din nou pe Stradă în războiul cu Dragnea și PSD. Ce planuri politice are premierul?

Pentru un politician care nu a anunțat răspicat că ar avea planuri politice după alegerile parlamentare, ba chiar a lăsat să se înțeleagă că nu e dispus să se înregimenteze...

România, țara unde duduie INTERNETUL de bandă largă în satele din VASLUI

România, țara unde duduie INTERNETUL de bandă largă în satele din VASLUI

Localitățile Tomești și Măscurei, din județul Vaslui, sunt din prima zi a acestei luni fericitele beneficiare ale rețelei de internet în bandă largă, realizată din fonduri europene. Proiectul „Construirea unei...

Războiul dintre Sebastian Ghiță și ministrul Ghinea a atins un nou punct. Deputatul independent ia în calcul acționarea în judecată a ministrului: "Săptămâna viitoare va trebui să mă consult cu avocaţii pentru a stopa delirul mincinos al acestui fanfaron"

Deputatul Sebastian Ghiţă răspunde atacului lansat de ministrului Fondurilor europene, Cristian Ghinea. Conform acuzaţiilor lansate de acesta s-au descoperit nereguli la mai multe firme de IT, printre care şi Asesoft,...

Nimeni nu știe care este averea României în ultimul sfert de veac

Nimeni nu știe care este averea României în ultimul sfert de veac

După Revoluție, averea României era evaluată la aproape 4.000 de miliarde de lei vechi. Din 1990 nu s-a mai găsit cineva care să țină evidența bogăției naționale Ultima evaluare a...

Consiliul Judeţean ARAD, nevoit să dea bani Ministerului DEZVOLTĂRII

Consiliul Judeţean ARAD, nevoit să dea bani Ministerului DEZVOLTĂRII

Consiliul Judeţean Arad se vede nevoit să returneze Ministerului Dezvoltării 7,5 milionae de lei, suma ce reprezintă contravaloarea lucrărilor de reabilitare a clădirii Ambulatoriului din cadrul Spitalului Judeţean Arad. Proiectul...

Ministrul tehnocrat, AMENINȚAT cu PUȘCĂRIA. Scandal între membrii Comisiei de afaceri europene din CAMERA DEPUTAȚILOR

Ministrul tehnocrat, AMENINȚAT cu PUȘCĂRIA. Scandal între membrii Comisiei de afaceri europene din CAMERA DEPUTAȚILOR

Scandal la Comisia de afaceri europene. Un ministru tehnocrat a fost amenințat cu pușcăria de către alți deputați din această comisie, pe motiv că ar dezinforma Parlamentul și că nu...

Cioloş: „E important să eliminăm sursele de corupţie sau de blocare a implementării proiectelor finanţate din fonduri europene”

Cioloş: „E important să eliminăm sursele de corupţie sau de blocare a implementării proiectelor finanţate din fonduri europene”

Premierul Dacian Cioloş a declarat, luni, că este important să fie eliminate pe cât posibil toate sursele de corupţie sau de blocare a implementării proiectelor finanţate din fonduri europene. Acolo...