botoșani

Botoșani este municipiul de reședință al județului cu același nume, Moldova, România. Se află în Câmpia Jijiei, la o altitudine de 170 m deasupra nivelului mării. Are o suprafață de 41,36 km². Populația este de 90.010 locuitori, determinată în 1 decembrie 2021, prin recensământ, chestionar. Este așezat în partea de sud-vest a județului Botoșani, pe interfluviul dintre râurile Sitna și Dresleuca, spre vest între Dresleuca și Siret, apoi coboară între dealurile Crivăț, Agafton, Baisa, în adâncuri sprijinindu-se pe platforma Moldovei. Orașul este atestat documentar de pisania Bisericii armene Sfânta Maria ce datează din 1350. Între secolul XIV și anii 1870 orașul Botoșani, fiind amplasat la intersecția principalelor drumuri comerciale, a fost un înfloritor târg al Moldovei și un centru al producției meșteșugărești. Începând cu 1870 orașul a pierdut din zona de influență economică, deoarece a devenit un capăt de linie ferată secundară odată cu prelungirea liniei Lemberg-Cernăuți-Suceava; precum și datorită construirii liniei Dorohoi - Iași pe valea Jijiei. Târgul a devenit unul de importanță locală, înregistrându-se o scădere importantă a comerțului. Activitatea orașului s-a orientat din acel moment către industria agricolă, rolul principal avându-l producția agricolă a marilor moșii. Între 1870 și 1968 a fost o perioadă de decădere pentru oraș, fapt demonstrat de scăderea populației de la 39.941 în 1870 la 35.220 în 1966. Începând cu 1968 Botoșaniul redevine reședință de județ, iar până în 1992 urmează o perioadă de creștere și dezvoltare, însoțită de creștere rapidă a populației către maximul istoric de 126.145 de locuitori înregistrat în 1992.

A fost deschisă o anchetă Un botoşănean ucis de propriul cal. Animalul şi-a târât stăpânul zeci de metri.

A fost deschisă o anchetă Un botoşănean ucis de propriul cal. Animalul şi-a târât stăpânul zeci de metri.

Un bărbat de 78 de ani din localitatea Mănăstireni, judeţul Botoşani, a fost ucis de propriul său cal. Moartea acestuia a îngrozit întreaga suflare a comunităţii, scrie portalul www.stiri.botosani.ro. Totul...

În BOTOŞANI se aud ÎMPUŞCĂTURI, de trei nopţi

În BOTOŞANI se aud ÎMPUŞCĂTURI, de trei nopţi

Mai mulți botoşăneni care locuiesc în zona Lebăda – Alfa Land nu se pot odihni de trei zile. Se pare că de vină ar fi nişte ciori Oamenii de acolo...

Bărbat din Botoșani, reținut pentru uciderea tatălui concubinei sale

Bărbat din Botoșani, reținut pentru uciderea tatălui concubinei sale

Un bărbat de 42 de ani a fost reținut de polițiști luni noaptea, acesta fiind suspectul principal în cazul uciderii unui bărbat de 74 de ani. Bărbatul de 74 de...

DISPERARE în rândul sinistraților! S-au trezit cu casele DISTRUSE, iar DESPĂGUBIRILE de la Guven nu ajung nici pentru reconstrucția acoperișurilor

DISPERARE în rândul sinistraților! S-au trezit cu casele DISTRUSE, iar DESPĂGUBIRILE de la Guven nu ajung nici pentru reconstrucția acoperișurilor

Situație disperată pentru sinistrații din România. oamenii care și-au pierdut casele în urma viiturilor puternice, au fost relocați în case modulare organizate de stat de câțiva metri pătrați. Este situația...

Fost deputat, acuzat de o cruzime fără margini

Fost deputat, acuzat de o cruzime fără margini

Acuzații grave la adresa unui fost deputat. Un botoșănean susține că fostul parlamentar Verginel Gireadă ar fi pătruns în curtea sa și i-ar fi împușcat câinele. Cel asupra căruia planează...

Penitenciarul din Botoșani riscă să fie lăsat nepăzit

Penitenciarul din Botoșani riscă să fie lăsat nepăzit

175 de angajaţi ai Penitenciarului din Botoşani, care fac parte din Sindicatul Novo Legis, au declanşat, începând de miercuri, o serie de acţiuni de protest, pe termen nelimitat. Principalele nemulțumiri...

Gestul EXTREM al unui bărbat i-a ȘOCAT pe medici. Când au ajuns la fața locului, nu se așteptau să găsească AȘA CEVA. Detalii INCREDIBILE

Gestul EXTREM al unui bărbat i-a ȘOCAT pe medici. Când au ajuns la fața locului, nu se așteptau să găsească AȘA CEVA. Detalii INCREDIBILE

Cadrele medicale din Botoşani şi Iaşi s-au confruntat cu un caz ieșit din comun. Au acordat îngrijiri de specialitate unui sinucigaş a cărui tentativă a eşuat într-un mod tragic. Cazul...

BOTOȘANI. Mireasă părăsită în ziua nunți de un francez bigam

BOTOȘANI. Mireasă părăsită în ziua nunți de un francez bigam

Ar fi trebuit să petreacă aseară alături de invitați, însă nunta a fost anulată. Fata a cunoscut un bărbat pe când se afla în Franța, iar între ei s-a înfiripat...

Culisele unui scandal nuclear: Afacerile cu uraniu românesc au pus pe jar Parlamentul

Culisele unui scandal nuclear: Afacerile cu uraniu românesc au pus pe jar Parlamentul

România are rezerve de uraniu, dar importă combustibil nuclear tocmai din Canada. Scandalizați de această realitate și speriați de zvonurile apropierii rușilor de centrala nucleară de la Cernavodă, parlamentarii au...

PANICĂ în trafic! Pericole MORTALE scoase la iveală pe străzile inundate

PANICĂ în trafic! Pericole MORTALE scoase la iveală pe străzile inundate

Ploiele din ultimele zile au astupat gropile și canalele, iar pericolele, uneori mortale, i-au pândit pe șoferi pe aproape fiecare stradă inundată Într-o imagine devenită virală pe Internet se poate...

NEWS ALERT! Copil de NOUĂ ANI, transportat în COMĂ ALCOOLICĂ la spital. A fost găsit pe un CÂMP

NEWS ALERT! Copil de NOUĂ ANI, transportat în COMĂ ALCOOLICĂ la spital. A fost găsit pe un CÂMP

Un copil în vârstă de nouă ani din oraşul Flămânzi, judeţul Botoşani, a ajuns în comă alcoolică la spital, după ce a fost găsit inconştient pe câmp. Cazul a obligat...

Cel mai GRAV accident din ISTORIA României. Bilanț DEVASTATOR: 48 de oameni și-au PIERDUT VIAȚA

Cel mai GRAV accident din ISTORIA României. Bilanț DEVASTATOR: 48 de oameni și-au PIERDUT VIAȚA

Ziua de 29 iunie a rămas în istoria României ca fiind cel mai grav rutier. Accidentul a avut loc în anul 1980, atunci când un autobuz plin cu 48 de...

Percheziții de amploare în Botoșani. Doi suspecți au fost duși la audieri. Pentru ce sunt acuzați

Percheziții de amploare în Botoșani. Doi suspecți au fost duși la audieri. Pentru ce sunt acuzați

Autoritățile au deschis în mai multe locuri din Botoșani, doi bărbați fiind ridicați și duși la audieri. La data de 21.07.a.c, poliţiştii oraşului Darabani şi cei din cadrul Secţiei Rurale...

BOTOŞANI. Zece revoluţionari bootoşăneni vor primi 10 hectare de teren

BOTOŞANI. Zece revoluţionari bootoşăneni vor primi 10 hectare de teren

Consilierii municipiului Botoşani vor dezbate în şedinţa ordinară de săptămâna viitoare un proiect de hotărâre privind cedarea gratuită a unor terenuri către zece revoluţionari botoşăneni Aceştia ar urma să beneficieze...

Migranţi pakistanezi şi indieni în judeţul Botoşani. Ce li s-a întâmplat imediat după aceea

Migranţi pakistanezi şi indieni în judeţul Botoşani. Ce li s-a întâmplat imediat după aceea

Poliţiştii de frontieră au depistat în apropierea localităţii Darabani din judeţul Botoşani zece migranţi pakistanezi şi indieni. Aceştia se deplasau pe jos, trecând prin dreptul satului Oroftiana. "Persoanele în cauză...

BOTOŞANI. Un fost ministru pesedist a luat 2,6 la examen dar a fost numit director

BOTOŞANI. Un fost ministru pesedist a luat 2,6 la examen dar a fost numit director

Fost subsecretar de stat, Marius Postolache a participat pe 15 iunie la concursul desfăşurat la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) pentru desemnarea directorului la OJFIR Botoşani A fost singurul...

Botoșani. Un bărbat a găsit „REMEDIUL” pentru o problemă DES ÎNTÂLNITĂ, dar a ajuns la SPITAL în stare GRAVĂ

Botoșani. Un bărbat a găsit „REMEDIUL” pentru o problemă DES ÎNTÂLNITĂ, dar a ajuns la SPITAL în stare GRAVĂ

Caz șocant în Botoșani. Un bărbat a găsit remediul pentru negi. Acesta a încercat să îl taie cu flexul, dar a ajuns în stare gravă la spital. Situație șocantă în...

BOTOŞANI. 15 iezi şi şase capre omorâte cu parul de un cioban nebun

BOTOŞANI. 15 iezi şi şase capre omorâte cu parul de un cioban nebun

Cruzime inimaginabil la o exploataţie agricolă din comuna Dângeni, acolo unde mai multe animale au murit în chinuri groaznice după ce au fost bătute de un îngrijitor Totul s-ar fi...

SCENE TERIFIANTE! Un bătrân lovit de un taxi și târât pe carosabil. Mărturisirile ȘOCANTE ale martorilor

SCENE TERIFIANTE! Un bătrân lovit de un taxi și târât pe carosabil. Mărturisirile ȘOCANTE ale martorilor

Scene terifiante au fost surprinse în traficul din Botoșani. Un bătrân care traversa neregulamentar a fost lovit și târât un metru de un taxi Martorii susțin că bătrânul a fost...

BOTOŞANI. Au curăţat un loc de joacă şi au fost puşi să ducă gunoiul înapoi

BOTOŞANI. Au curăţat un loc de joacă şi au fost puşi să ducă gunoiul înapoi

Fabulos! Copiii implicaţi într-o acţiune de curăţenie la un loc de joacă, au fost puşi de poliţişti să pună gunoiul la loc Cu un proiect finanțat de Primăria Botoșani prin...