Interimarul primar PSD-ist, Gheorghe Brotea, a fost găsit mort, cu laţul de gât. Nu a lăsat nici un bilet de adio!
Jilava, comuna din sudul Bucureştilor, pare să îşi întreacă renumele căpătat pentru celebra închisoare. Interimarul primar Gheorghe Brotea a fost găsit spânzurat, ieri dimineaţă, în garajul casei sale. Oamenii simpli din comună vorbesc de un blestem al casei, deoarece aici se spânzurase şi vechea proprietară, în urmă cu zece ani. Dar şi că la mijloc ar fi mafia ţiganilor: "Aşa i-a învăţat Mladin (primarul aflat acum în arest- n.r.), cu bani. Care avea nevoie de bani şi nu mai avea ce să fure se ducea la poartă la primar şi ăla le dădea. Că aşa şi-a făcut campanie. Acum, ăştia, învăţaţi, se duceau la poartă la Brotea să ceară şi să ameninţe. Dar ăsta nu avea de unde să le dea. Normal că s-a spânzurat, nu mai rezista deloc cu nervii. Păi îi cereau ăia, zi de zi, zeci de mii de euro, spuneau că n-au cu ce trăi.Trebuia să se retragă, nu avea cum să-i ia locul lui Mladin, nu-i destul de şmecher", spun oamenii din comună. Starea psihică proastă a fostului interimar de la Jilava a fost confirmată şi de menajera familiei acestuia care l-a văzut ultima în viaţă, cu câteva ore înainte de a-l găsi soţia mort: "Mi-a spus că nu mai suportă viaţa. Că s-a săturat. Dar nu ştiam că chiar are de gând să facă aşa ceva, un om echilibrat ca el", spune femeia. Aversitatea dintre primarul din puşcărie, Adrian Mladin, şi Gheorghe Brotea este mai veche. Aşa cum relata EVZ, la învestirea primarului, de acum trei luni, Mladin l-a apostrofat pe Brotea în momentul când a vrut să-l felicite: "Marş în p...a mă-tii de aici!". Asta pentru că Brotea tocmai lăsase PDL-ul şi se înscrisese pe listele PSD chiar înainte de alegeri. O altă teorie asupra morţii lui Brotea este dezvăluită la birt, unde toată lumea vorbeşte: "Avea datorii la cazinouri. Mari de tot, juca la Eroii Revoluţiei, şi cam pierdea", explică unul dintre taximetriştii opriţi la cârciumă.