SURSE: Preşedinta Judecătoriei Sfântu Gheorghe a fost REŢINUTĂ de procurorii DNA

SURSE: Preşedinta Judecătoriei Sfântu Gheorghe a fost REŢINUTĂ de procurorii DNA

Judecătoarea Elena Poiană, preşedinte al Judecătoriei Sfântu Gheorghe, a fost reţinută de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au declarat surse judiciare.

Potrivit surselor citate de Agerpres, Elena Poiană, vizată de percheziţiile efectuate marţi de procurorii DNA la Sfântu Gheorghe, ar fi luat mită pentru a înlocui arestul preventiv cu controlul judiciar în cazul a doi bărbaţi cercetaţi pentru tâlhărie. 

Fapta ar fi fost comisă, conform surselor, în august 2015, când Elena Poiană era judecător la Tribunalul Harghita. Judecătoarea ar fi pretins și primit suma de 10.000 de lei de la rudele unuia dintre cei doi bărbați arestați. În schimbul banilor, ea a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pentru ambii inculpați.

Sursele citate susțin că Elena Poiană le-ar fi spus celor care i-au dat banii că un avocat i-ar fi costat mai mult, iar rezultatul nu ar fi fost garantat, având în vedere că pentru fapte cu violență este greu să se obțină cercetarea sub control judiciar.

DNA a anunţat marţi că sunt efectuate patru percheziţii în judeţele Covasna, Braşov şi Iaşi, dintre care una la o instituţie publică, într-o cauză ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise în anul 2015.