Superstiții și obiceiuri din prima zi a anului 2024. Ce nu-i bine să faci de Sfântul Vasile

Superstiții și obiceiuri din prima zi a anului 2024. Ce nu-i bine să faci de Sfântul VasileSuperstiţii. Sursa foto: Pixabay

Superstiții și obiceiuri. În prima zi a Noului An, este sărbătorit Sfântul Vasile. Se spune că așa cum este musafirul din această zi, bogat sau sărac, așa va fi tot anul.

Superstiții și obiceiuri. Un număr mare de ritualuri se săvârşeau în această zi, ce marchează începutul, nu doar al unui nou an, ci şi al unui nou ciclu de viaţă. Peste 530.000 de români au sărbătoresc onomastica, în prima zi a noului an. Peste 450.000 sunt bărbați și circa 80.000 sunt femei.

Superstiții și obiceiuri din prima zi a anului 2024

Sfântul Vasile, perceput de unii drept primul petrecăreţ, este apărătorul creştinilor, „păzitor de duhurile rele”. Astfel prima zi a anului a ajuns să fie considerată un moment propice pentru desfăşurarea magiei.

Pe de o parte, 1 ianuarie reprezintă un moment de cumpănă, care, în funcţie de cunoaşterea tradiţiilor mitologice, poate fi interpretată în sensul dorit de fiecare; pe de altă parte, este o zi fastă, este prima zi a anului, a unui nou interval de timp.

Alte superstiții: în tradiţia populară se mai spune că aşa cum este musafirul din ziua de Sfântul Vasile, bogat ori sărac, aşa va fi omul tot anul. Totodată, în ziua de Anul Nou, trebuie să se arunce prin casă spice de grâu. Iar seara, acestea să fie strânse, pentru a fi din nou aruncate prin cămin în ziua de Sfântul Ioan. După aceea, se face un mănunchi din spice şi se pun la păstrare, fiind benefice pentru durerile de cap.

Iuliana, Schiachpercht

Superstiții. Sursa foto: Pixabay

În acestă zi e bine să bei vin

Tot în ziua de Sfântul Vasile se zice că e bine să bei mult vin, existând credinţa că atât vin cât va bea omul în această zi, atât sânge va avea în obraz în timpul anului. Tot de Sfântul Vasile, femeile beau şi joacă fusul şi furca, pentru a creşte cânepa peste an.

Această zi este plină de Superstiții. În prima zi din an oamenii trebuie să-şi pună un gând bun, ca să le meargă bine tot anul. Atunci să te păzeşti să nu te superi, să nu te sfădeşti, să fii vesel şi tot anul aşa vei fi.

Tot în prima zi a anului, pentru ca familiei să-i meargă bine şi să aibă spor, în popor există obiceiul să se fiarbă un cap de porc. Pentru că aşa cum porcul râmă numai înainte, tot aşa va merge şi omul spre belşug.

Superstiții în noapte de Anul Nou

De asemenea, credinţa populară spune că, dacă în ziua de Anul Nou e ger mare, e semn că anul ce urmează va fi bun şi vor fi multe cununii. De asemenea, dacă în ziua de Sfântul Vasile ninge, anul ce urmează va fi unul îmbelşugat.

Iar dacă este senin şi geros, oamenii vor fi sănătoşi pe parcursul anului. Totodată, se spune că, dacă noaptea de Anul Nou este „lină şi senină”, este un semn că noul an va fi unul bun.

În tradiţia populară, Sfântul Vasile apare înfăţişat cu mai multe „chipuri”. El apare ca unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari. A fost păzitor de duhuri rele, cu „mare putere asupra dracilor”. Astfel, cu rugăciunile lui scot duhurile rele şi necurate dinoameni.