Suntem în grafic cu stadioanele pentru EURO 2021? Anunțul ministrului Attila referitor la stadionul Giulești
- Andreea Vlad
- 5 ianuarie 2021, 16:52
Vești îmbucurătoare pentru suporterii români. Deși Naționala a ratat calificarea la EURO de anul acesta, sunt șanse reale ca toate cele 3 stadioane din București să fie gata în timp util.
Marţi, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a verificat, stadiul lucrărilor la Stadionul "Valentin Stănescu" din Giuleşti. Oficialul a primit asigurări din partea constructorilor că arena va fi finalizată până la sfârşitul lunii mai. Stadiul fizic al lucrărilor la momentul actual este de 55%.
"M-am bucurat să constat că se lucrează în ritm susţinut pe arena din Giuleşti şi am fost asigurat de constructori că aceasta va fi finalizată până la sfârşitul lunii mai, astfel încât stadionul să poate fi redat în condiţii optime bucureştenilor şi, în acelaşi timp, pentru a ne onora obligaţiile asumate pentru derularea Campionatului European de Fotbal din această vară", a precizat ministrul Dezvoltării, potrivit unui comunicat al MDLPA, a transmis, marţi, Agerpres.
Stadionul de 33,5 milioane de euro va avea 14.000 de locuri Obiectivul, în valoare de 33,5 milioane de euro, va avea o capacitate de aproximativ 14.000 de locuri. Până în prezent au fost finalizate, potrivit constructorilor, lucrările la suprastructură, structura metalică de rezistenţă a acoperişului este aproape finalizată, iar lucrările privind montajul învelitoarei metalice a acoperişului se află în stadiu avansat. De asemenea, conform planificării, se execută lucrări la faţada exterioară, se realizează compartimentări în interior, se lucrează la instalaţiile sanitare, electrice, de ventilaţie, dar au început și lucrările de realizare a stratului suport pentru viitoarea suprafaţă de joc a arenei unde se vor desfășura meciuri din cadrul EURO.
Totodată, ministrul Cseke Attila a vizitat marţi arenele Arcul de Triumf şi Steaua, ale căror lucrări au fost finalizate şi pentru care s-a demarat procesul de recepţie, în vederea predării acestora către beneficiari (Ministerul Tineretului şi Sportului, respectiv Ministerul Apărării Naţionale). Stadionul Steaua a costat aproximativ 95 milioane de euro și a fost inagurat pe 27 noiembrie 2019, având o capacitate de 31.254 de locuri și dotări de ultimă generație. Este cel mai mare complex sportiv din România, având 82.000 de metri pătraţi desfăşuraţi și peste 825 de încăperi.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei finanţează cele 3 stadioane menționate prin subprogramul "Complexuri sportive", derulat de Compania Naţională de Investiţii. Stadionul Dinamo, inclus inițial în proiectul pentru EURO, a rămas singurul din București unde lucrările de modernizare nu au început nici până acum din cauza problemelor juridice.
Foto: Digi Sport