Șumudică e din nou prietenul lui Gigi Becali, după remiza dintre CFR Cluj și Rapid
- Cristi Buș
- 14 aprilie 2025, 23:11
CFR Cluj s-a împiedicat de Rapid, scor 1-1, și a ratat o șansă imensă să treacă pe primul loc. Poate chiar și campionatul, deși mai sunt etape de jucat, iar clasamentul este strâns.
Elevii lui Dan Petrescu au înțeles importanța partidei doar primele 45 de minute. Atât cât au controlat jocul, iar rezultatul s-a văzut pe tabelă. 1-0 pentru ardeleni, prin golul marcat de Bolgado în minutul 7.
Numai că la cabine a avut loc o metamorfoză, iar giuleștenii și-au revenit brusc și au dominat celelalte 45 de minute. Pe lângă faptul că au înscris, puteau da și lovitura pe final, la ocazia monumentală a lui Christensen.
FCSB rămâne lider, cu două puncte peste „feroviari”. Meciul direct este duminică!
Fază controversată la CFR Cluj- Rapid
Fază controversată în minutul 72 al meciului din Gruia. Mijlocașul giuleștenilor, Kait, a pătruns în careu după o fază semnată de Dobre și s-a prăbușit după un contact cu un adversar. Inițial, arbitrul a acordat galben pentru simulare, ceea ce ducea la eliminarea estonului. Dar apoi a intervenit VAR-ul.
Centralul Florin Andrei nu părea convins de faptul că VAR ar fi stabilit altceva. Chiar dacă pe reluări se vedea că a existat un contact între mijlocașul Rapidului și fotbalistul CFR-ului.
Florin Andrei a fost chemat la VAR, dar, spre surpriza tuturor, cei din cabina VAR au semnalizat un offside controversat spre inexistent la Dobre, în construcția fazei. Și, astfel, arbitrul a anulat cartonașul galben,dar nu a dat nici penalty pentru giuleșteni.

sursa: Facebook
Marius Șumudică s-a plâns de accidentările din lotul Rapidului
Dificultatea meciului l-a făcut pe Marius Șumudică să găsească o scuză în eventualitatea unui eșec în Gruia. Deși are un lot numeros, tehnicianul Rapidului a ținut să precizeze înainte de meciul direct cu CFR Cluj că echipa suferă din cauza accidentărilor.
„Din păcate, la meciul ăsta suntem decimați. Asta este problema mea. Nu cred că voi putea alinia cel mai bun 11. Este un handicap pentru noi și un avantaj pentru ei.
Aioani face pregătire normală de 4 zile, nu are niciun fel de problemă, vom decide la ora jocului cine va apăra. Nu pot să dau acum un răspuns concret. Va trebui să fiu inspirat.
La mine sunt alte probleme de lot care mă apasă. Sunt indisponibilități, avem 4-5, dacă nu mai mulți, pentru jocul cu CFR Cluj. Din păcate nu cred că vor face deplasarea”, a spus Marius Șumudică la conferința de presă premergătoare partidei.