Șumudică, în lacrimi după meciul Rapid-Dinamo. De ce este nemulțumit tehnicianul

Șumudică, în lacrimi după meciul Rapid-Dinamo. De ce este nemulțumit tehnicianulSursa foto: Marius Șumudică / Facebook

Marius Șumudică, antrenorul echipei Rapid, a oferit primele sale impresii într-un interviu rapid după victoria strânsă, 1-0, împotriva lui Dinamo, în etapa a treia a play-off-ului.

Rapid, prima victorie în Giulești

Înainte de meci, Rapid se afla pe ultimul loc în clasament, dar golul marcat de Koljic a fost decisiv, aducând prima victorie în Giulești în acest play-off. Ca urmare a acestui rezultat, cele două echipe și-au schimbat pozițiile în clasament.

Șumudică a exprimat regret față de situația actuală a clubului, menționând conflictele dintre suporteri și conducere, precum și dificultățile cu care se confruntă în această perioadă la Rapid.

El a adăugat că, într-o zi, va dezvălui totul și motivele pentru care a fost atât de greu să lucreze cu această echipă.

„Când s-a cântat imnul, mi-au dat lacrimile pentru că nu pot să accept ceea ce se întâmplă. Eu sunt crescut altfel, am crescut altfel cu Rapidul. Nu pot să accept și să văd jumătate din galerie cum încurajează echipa, iar cealaltă jumătate iese după nu știu cât timp. Mă durea sufletul, erau lacrimile deznădejdii, lacrimile unui om rănit. Nu cred că merit lucrul acesta și nici jucătorii aceștia minunați”, afirmă tehnicianul.

Șumudică dezamăgit de tribună

Antrenorul echipei Rapid a fost dezamîgit de fanii echipei care nu se înțeleg și spune că această divergență dintre ei nu are alt efect decât unul negativ, asupra meciului echipei.

„Dacă cei din tribună au un război cu cineva, înțeleg, e democrație, dar eu, jucătorii mei, acest club, nu avem nevoie de așa ceva, ne autodistrugem.

Au fost lacrimi de părere de rău, pentru că în alți ani s-a reușit ca acești suporteri minunați să fie alături de echipă, să o încurajeze, și când a venit Sumudică, unul de-al lor, să mi se întâmple asta.

Eu, în 7 luni ce am trăit la Rapid, nu aș vrea să trăiască niciun antrenor. Am văzut tribuna a doua plină și peluza jumătate goală.

Sunt foarte multe lucruri care s-au întâmplat și, într-o zi, o să le fac publice. Mi-a fost extrem de greu să lucrez aici.

Nu vreau să par o victimă, dar sunt multe subiecte care au apărut în presă. Eu trebuie să țin grupul unit, iar atunci când am nevoie de sprijin din exterior, am răbufnit.

Nu am făcut nimic altceva decât să încep să plâng”,mai spune Șumudică.

El mai spune că „rapidul crește, are jucători cu potențial, avem un lot tânăr. Avem un lot care poate crește, avem jucători care pot crește, vine și Omar înapoi. Există potențial, dar avem nevoie de continuitate, dar din păcate nu știu dacă va avea loc. O să treacă sezonul și o să fac o conferință de presă în care o să spun absolut tot ce s-a întâmplat în cele 7 luni la Rapid”.

Marius Șumudică: Trebuie să ne oprim

Tehnicianul afirmă că s-au făcut investiții foarte mari pentru Giuleșteni, construindu-se o bază nouă.

„Vă dau cuvântul meu de onoare, am fost să vizitez baza nouă (n.r. a lui Rapid). Nu există, eu n-am văzut până acum. Într-o lună și jumătate terenurile de antrenamente sunt gata, o investiție de 6 milioane a unui om care vine alături de această echipă, nu s-a dus la Genoa ieri.

Acest om astăzi a fost alături de noi cu familia în această seară, asta înseamnă mult, dar din păcate trebuie să înțelegem mult mai mult din gesturile pe care le facem.

Sunt mulți oameni care fac gesturi, care își doresc să crească echipa, dar ne punem piedici singuri. Trebuie să ne oprim. Dacă s-au făcut greșeli și din cadrul clubului, ok, trebuie să răspundă cine a făcut.

Rapid-Dinamo

Rapid-Dinamo / sursa foto: captură YouTube

Cei doi acționari, echipa, eu, nu cred că meritam ce s-a întâmplat astăzi. Când am văzut peluza jumătate goală, parcă mi-a băgat cineva un cuțit în spate”, a declarat antrenorul.

Șumudică, mândru de echipă

Sumudică, este mândru de echipa sa. El a spus că a „fost un pic mai dur în sedința de la hotel și le-am spus că nu pot să accept să terminăm pe locul 6. Dacă astăzi pierdeam, era greu să ne mai revenim. Vreau să-i felicit pe jucătorii pentru atitudine și dăruire, este victoria lor și vreau să trec în plan secundar. Au interpretat foarte bine jocul, ceea ce le-am cerut, ceea ce am pregătit săptămâna aceasta.

Știam că au forță la mijlocul terenului și am reușit să punem presiune pe ei, să nu-i lăsăm să joace. O victorie mare, o victorie frumoasă, 1-0. În ultima vreme, ce se întâmplă la Genoa se întâmplă și la noi. Când câștigă Genoa, câștigăm și noi, și invers. Mă rog să câștige Genoa, ca să câștigăm și noi.

Felicitări și suporterilor care au venit la meci, chiar și într-o vreme potrivnică pentru aprilie. Au susținut echipa, iar asta contează. Nu vreau să închei acest discurs fără să spun că, deși nu dau foarte des nume, astăzi Stolz a făcut o partidă senzațională, mai ales având în vedere presiunea asupra lui. Nu am vorbit cu el toată săptămâna, am lăsat antrenorul de portari să se ocupe de el.

Astăzi i-am spus că am încredere în el și atât. Toată săptămâna nu i-am spus nimic și ne-a salvat la o ocazie 1 contra 1. Nu este ușor pe un teren umed să ai atâta siguranță, un portar care nu a apărat de mult timp. Plus jocul de picior impecabil”, a mai afirmat Marius Șumudică, la microfonul Prima Sport.