SUA sparg monopolul lui Putin. SpaceX, patru oameni pe Stația Spațială Internațională

SUA sparg monopolul lui Putin. SpaceX, patru oameni pe Stația Spațială Internațională

Vicepreședintele SUA, Mike Pence, va participa personal la lansare.

NASA speră să continue cooperarea cu Rusia. Ea a propus spaţii pentru cosmonauţi în misiunile viitoare şi doreşte ca americanii să continue să împrumute în mod regulat navete Soyuz. Însă, negocierile continuă. „Vrem un schimb de locuri”, a declarat vineri şeful NASA, Jim Bridenstine, în cadrul unei conferinţe de presă. „Discuţiile sunt în curs de desfăşurare”, a spus el, acelaşi răspuns pe care l-a oferit în ultimele luni, scrie Agerpres.

Elon Musk: „Trambulina funcționează”

Legăturile între SUA și Rusia în domeniul spaţial, una dintre rarele colaborări desfăşurate în condiţii bune între SUA şi Rusia, se slăbesc, notează AFP. După mai bine de douăzeci de ani de cooperare pe ISS, Rusia nu va participa la următoarea mini-staţie dorită de NASA pe orbita Lunii, Gateway.

Directorul general al agenției spațiale rusești Roscosmos, Dmitri Rogozin, a ironizat în 2014 nevoia Statelor Unite de a avea o „trambulină” pentru a ajunge la ISS. Şeful SpaceX, Elon Musk, a replicat, în mai: „Trambulina funcţionează”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Oaia neagră a Moscovei

SpaceX a devenit oaia neagră pentru Rogozin, notează AFP. În afara de faptul că a devenit transportatorul preferat al NASA, compania este un lider de piaţă în domeniul lansărilor de sateliţi privaţi şi a forţat Rusia să îşi revizuiască programul spaţial îmbătrânit.

În vară, Roscosmos a anunţat un proiect pentru o noua rachetă reutilizabilă, „nu semi-reutilizabilă, ca în cazul SpaceX”, după cum a declarat Dmitri Rogozin. „Inginerii noştri... nu vor să repete ceea ce fac colegii lor de la SpaceX, ci să îi depăşească”, a spus el.

Strategia americană intensificată sub conducerea preşedintelui Donald Trump a fost de a privatiza accesul în vecinătatea Pământului, netezind calea SpaceX şi Boeing, cu contracte de miliarde de dolari, astfel devenind furnizori de servicii pentru NASA şi pentru orice persoană sau companie privată, către ISS sau viitoarele mini-staţii private.

 

Foto: NASA