Gruparea din Ghencea a primit mai multe amenzi din partea Jandarmeriei Capitalei, pentru "abateri de la prevederile legale în vigoare", valoarea totală fiind de 127.000 de lei.
Jandameria Capitalei a menţionat, printr-un comunicat, că oficialii clubului de fotbal Steaua au încălcat mai multe prevederi legale în organizarea partidei cu Rapid, disputată luni seară, pe "Arena Naţională" şi încheiată cu scorul de 1-0 în favoarea "militarilor". "Roş-albaştrii" au fost sancţionaţi pentru nerespectarea articolului 10 din Legea 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive cu completările şi modificările aduse de Legea 10/2012, care reglementează obligaţiile organizatorului de competiţii sau jocuri sportive. Concret, steliştilor li se impută că au permis sistemele de comunicare cu publicul pentru incitarea spectatorilor la violenţă, că n-au luat măsuri pentru ca suporterii să nu poată afişa în incinta arenei bannere cu conţinut obscen sau care incită la denigrarea ţării, la xenofobie, la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă sau că, la porţile de intrare, n-a existat un control riguros asupra spectatorilor. Valoarea totală a amenzilor pe care trebuie să le plătească clubul de fotbal Steaua este de 127.000 de lei.