Steaua străluceşte de 65 de ani

Steaua străluceşte de 65 de ani

Clubul Sportiv al Armatei Steaua şi FC Steaua împlinesc astăzi 65 de ani de existenţă. Pe 7 iunie 1947, clubul Ministerului Apărării a pornit la drum cu şapte secţii: fotbal, volei, rugby, tir, atletism, baschet şi tenis.

De-a lungul istoriei, clubul a purtat patru denumiri: Asocaţia Sportivă Armata (ASA, în 1947-1948), Clubul Sportiv Central al Armatei (CSCA, 1948-1949), Clubul Central al Armatei (CCA, 1949 - 1961) şi Steaua (din 1961). Prima medalie olimpică de aur a fost câştigată de un stelist Primul titlu campion naţional obţinut de un sportive legitimat la Asociaţia Sportivă Armata a fost reuşit de jucătorul de tenis Gheorghe Viziru. Echipa de rugby a adus primul titlu naţional la sporturile de echipă, în 1949, iar în acelaşi an s-a cucerit şi prima Cupa a României, la fotbal. Prima medalie olimpică de aur din palmaresul României a fost obţinută de un sportive al de la CCA: Iosif Sârbu (tir). Atleta Iolanda Balaş a fost prima sportivă a clubului care a stabilit un nou record mondial, la săritura în înălţime, în 1956. Peste un an, boxerul Gheorghe Negrea areuşit primul titlu de European.  Palmaresul general al clubului este impresionant: JOCURI OLIMPICE: 91 medalii (28 aur, 32 argint, 31 bronz) CAMPIONATE MONDIALE: 517 medalii (144 aur, 192 argint, 181 bronz) CAMPIONATE EUROPENE: 738 medalii (211 aur, 257 argint, 270 bronz) CUPE MONDIALE ŞI EUROPENE: 227 medalii (66 aur, 77 argint, 84 bronz) CAMPIONATE NAŢIONALE: 10103 titluri CUPA ROMÂNIEI: 755 De la familia Ceauşescu, la Gigi Becali Echipa de fotbal s-a rupt de clubul-mamă în 1997 şi, din 2003, a ajuns pe mâna controversatului Gigi Becali. FC Steaua deţine recordul de succese în toate competiţiile naţionale: 23 de titluri de campioană, 21 de Cupe ale României, 5 Supercupe ale României. Totodată, "roş-albaştrii" sunt singura echipă de fotbal din România care a cucerit trofee internaţionale: Cupa Campionilor Europeni (1986) şi Supercupa Europei (1987). Steaua este cea mai iubită echipă din România, conform tuturor sondajelor realizate în ultimii ani, adunând aproape jumătate din masa microbiştilor. Steaua este şi una dintre cele mai hulite echipe din ţară, rivalii susţinând că succesele le-au fost facilitate de sprijinul direct şi necondiţionat acordat de Nicolae Ceauşescu şi de fiul său, Valentin. Mai nou, din 2003, de când a ajuns pe mâna fostului oier Gigi Becali, Steaua a continuat să rămână una dintre cele mai controversate echipe din ţară, iar multitudinea de "butoane", "valize" şi scandaluri au erodat imaginea clubului atât în ţară, cât şi în străinătate.