Statistica neagră a lunii octombrie. Situația este comparabilă cu cea din timpul războiului

Statistica neagră a lunii octombrie. Situația este comparabilă cu cea din timpul războiuluisursa foto. EVZ

Numărul persoanelor care au murit în România, în luna octombrie, este de aproape 45.000, cel mai mare din istoria de după al Doilea Război Mondial.

Un număr de 44.595 de români au murit în luna octombrie, conform datelor prezentate de Institutul Național de Statistică (INS). Este vorba despre 22.717 bărbaţi şi 21.878 femei, în creştere cu 19.858 decese (9.796 bărbaţi şi 10.062 femei) față de luna septembrie.

„Fenomenul de mortalitate înregistrează o evoluţie sezonieră, fiind mai accentuat în lunile de iarnă şi înregistrând cele mai mici valori în lunile iulie, august, septembrie”, a precizat INS.

În octombrie 2021, peste două treimi din totalul deceselor s-au înregistrat la persoanele cu vârste de cel puţin 70 ani. Astfel, 18.447 decese, reprezentând 41,4% din total, s-au înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste. Un număr de 12.074 decese, reprezentând 27,1% din total, au fost la persoanele de 70-79 ani, iar 8.429 decese (18,9%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani.

La polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (71 decese), 0-4 ani (119 decese) şi 20-29 ani (141 decese). Numărul deceselor înregistrate la copii cu vârstă sub 1 an, în luna octombrie 2021, a fost de 97, cu 5 mai mulţi faţă de septembrie 2021.

Numărul copiilor care s-au născut în luna octombrie

Pe de altă parte, numărul copiilor care s-au născut în luna octombrie a fost de 15.613, cu 2.136 mai puţini decât în luna anterioară. În schimb, în octombrie 2021, comparativ cu aceeaşi lună din 2020, numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 960 conform datelor prezentate de Institutul Național de Statistică.

Conform datelor INS, sporul natural s-a menţinut negativ (-28.982) în luna octombrie 2021, numărul persoanelor decedate fiind de 2,9 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii.

sursa foto. EVZ

Câte decese au avut drept cauză COVID

Din totalul numărului de decese, 10.623 se datorează COVID, după cum a anunțat Grupul de Comunicare Strategică.

Cele mai multe persoane au decedat, în luna octombrie 2021, din cauza bolilor aparatului circulator (20.836 persoane, reprezentând 46,7%). Alte 14.980 persoane, reprezentând 33,6%, au decedat din cauza bolilor aparatului respirator, iar 4.184 persoane, reprezentând 9,4% din cauza tumorilor.

„Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în special în cazul deceselor care, din luna iunie 2020, au înregistrat un trend crescător faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent, lunile iulie şi august 2021 fiind primele luni de scădere a numărului de decese faţă de aceleaşi luni din anul precedent, dar din luna septembrie creşterile faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent sunt semnificative, luna octombrie înregistrând cea mai mare creştere a numărului de decese”, subliniază INS.

Ne puteți urmări și pe Google News