Starea de alertă, prelungită cu 30 de zile. Care sunt noile măsuri de relaxare

Starea de alertă, prelungită cu 30 de zile. Care sunt noile măsuri de relaxare

Pe teritoriul României a fost prelungită starea de alertă cu încă 30 de zile, începând cu data de 12 iunie, a anunțat premierul Florin Cîțu.

Într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria, premierul Florin Cîțu a anunțat prelungirea stării de alertă pe teritoriul României. Starea de alertă fost prelungită cu încă 30 de zile, începând cu data de 12 iunie. Dar premierul a anunțat și noi măsuri de relaxare.

Proiectul de prelungire a stării de alertă cu încă 30 de zile pe teritoriul României a fost adoptat în ședința de Guvern de miercuri. Astfel, începând cu data de 12 iunie 2021, România este încă 30 de zile în stare de alertă.

Premierul a anunțat că se va redeschide punctul de trecere a frontierei României cu Republica Moldova. Este vorba de punctul de trecere a frontierei de la Rădăuți-Prut, județul Botoșani, care a fost închis până acum.

Ne puteți urmări și pe Google News

Stadioanele vor putea primi suporteri la 50% din capacitate

Totodată, iubitorii fotbalului au o veste bună. Se va permite, în 28 iunie, participarea la evenimentul sportiv organizat în cadrul optimilor Campionatului European de Fotbal UEFA 2020. Meciurile vor jucate pe Arena Națională, iar participarea suporterilor este limitată până la 50% din capacitatea maximă a tribunelor.

O altă măsură este aceea de a permite organizarea și desfășurarea în aer liber a evenimentelor, întâlnirilor, în cadrul campaniilor electorale aferente alegerilor locale parțiale din data de 27 iunie 2021, cu participarea a până la 1.000 de persoane.

Cluburile pot primi 200 de participanți

S-a mărit și numărul de persoane care pot participa la evenimente private, precum nunți, botezuri etc. Participarea acestora fost mărită până la maxim 200 de persoane în interior și cu asigurarea unui spațiu de 2 mp pentru fiecare participant.

Totuși, accesul la piscine, atât în cazul celor interioare cât și a celor exterioare, se va face, doar în cazul persoanelor imunizate sau a celor care au fost infectate și pot demonstra acest lucru.

În cazul barurilor și restaurantelor, nu sunt limitări privind capacitatea de servire, dar sunt înlocuite cu măsurile de distanțare. La o incidență între 3 și 7,5 cazuri la mia de locuitori restaurantele rămân deschise doar pentru persoanele vaccinate.