Un politician american a făcut o mare gafă: "Sârbii sunt dezgustători!" VIDEO
- Gabriel Gachi
- 4 noiembrie 2012, 14:36
Prezentă la Praga, pentru a-şi lansa memoriile, Madeleine Albright s-a văzut asaltată de un grup de activişti care o acuzau de declanşarea bombardamentelor din Kosovo, în timpul războiului din Bosnia. "Disgusting Serbs!", a reacţionat fostul secretar de stat american.
Madeleine Albright, secretarul de stat american, din mandatul preşedintelui Bill Clinton, s-a confruntat cu protestele unui grup de sârbi kosovari, în timp ce se afla la Praga, pentru a-şi lansa cartea de memorii.
Imaginile cu incidentul au fost postate pe You Tube, putându-se vedea grupul de protestatari care o asaltează pe Albright, strigându-i: "Criminala". După ce fostul lider american încearcă să scape din încleştare, îi scapă o remarcă: "Sunt sârbi dezgustători", conform Washington Examiner. Evenimentul a avut loc în urmă cu 11 zile, Praga fiind oraşul natal al lui Madeleine Albriht. Activiştii erau conduşi de regizorul Vaclav Dvorak, din grupul "Prietenii sârbilor din Kosovo". "Şi aceasta este tot opera dumneavoastră", scria pe un banner afişat de protestatari, aluzie la faptul că fostul secretar de stat a insistat pentru lansarea de bombe asupra localităţilor sârbe din Kosovo.
Revista Time a numit conflictele armate din fosta Iugoslavie drept "Războaiele lui Madeleine". <iframe src="http://www.youtube.com/embed/1FaPuBUY558" frameborder="0" height="315" width="560"></iframe>