Fără îndoială, limbajul şugubăţ al lui Traian Băsescu face parte din farmecul său electoral.
Faptul că, după ani în şir de demagogie lemnoasă, românii apreciază ca pe unul de-al lor un preşedinte care mai scapă câte o păsărică pe ici, pe colo, mai bea câte un pahar cu vin la un restaurant cu faţă umană şi, râzând zgomotos, mai aruncă o ironie fără fineţuri, este de înţeles. Ba chiar sunt de înţeles până şi motivaţiile politicianului ajuns să ocupe cea mai importantă funcţie în stat. Până la un punct. Dincolo de acesta, lucrurile prind a se complica. „După ape vin alegerile. Prezicere. Traian nu vei mai fi ales şi o să mergi la kules în dungi, până acolo o s-ajungi“. Este doar unul dintre cele mai inocente comentarii lăsate de vizitatori pe site-ul oficial al preşedintelui Băsescu (www.basescu.ro; a nu se confunda cu site-ul preşedinţiei www.presidency.ro). Un site invadat de spam-uri care îi invită pe români să emigreze în Canada, de mesaje având conţinut pornografic şi îndemnuri la ură de rasă. Într-o manieră care, pe alocuri, aminteşte de limbajul preşedintelui, utilizatorii iau peste picior aleşii neamului, fără a conta apartenenţa politică a acestora (în cele din urmă, Traian Băsescu este preşedintele tuturor românilor).
Este greu de imaginat - şi imposibil de reprodus în orice publicaţie care conţine mai mult text decât fotografiice cuvinte le sunt adresate chiar şi Elenei Băsescu şi Elenei Udrea pe site-ul preşedintelui României. Un site folosit electoral şi în perioada dintre campanii (ultima actualizare a fost efectuată în data de 18 mai) şi pe care românii sunt invitaţi să „dezbată“. Nu îmi este teamă de efectele pe care le-ar putea avea asupra imaginii României această situaţie. În definitiv, după şirul de gafe din politica noastră externă, am demonstra că măcar într-un domeniu reuşim să fim consecvenţi.
Îmi este teamă de ce s-ar întâmpla dacă fetiţa mea ar accesa site-ul preşedintelui. Cum i-aş putea explica apoi că decenţa contează? Între cuvintele părintelui şi „şcoala lui Băsescu“ ar putea prefera varianta oferită de cel mai puternic om din România.