Arestarea de ieri a lui Sorin Ovidiu Vîntu este un alt episod din viaţa tumultoasă a unui afacerist controversat: puşcărie, două divorţuri, o afacere cu peste 300.000 de păgubiţi.

Vorbeşte cu pauze între propoziţii şi pare că îşi alege cu atenţie cuvintele. Discursul său se vrea o combinaţie între sfaturile unui economist, povaţa unui bătrân înţelept şi cuvântarea unui corporatist. La două-trei fraze plantează câte o formulă reverenţioasă: "stimabile", "excelenţă". Pe apropiaţi îi alintă: "golănaş mic", "tati", "tinerelule". Cel puţine aşa reiese din stenogramele procurorilor.

Lui Sorin Ovidiu Vîntu nu-i place să vorbească despre perioada de dinainte de Revoluţie. "Îmi place să-mi amintesc doar că eram tânăr", le declara jurnaliştilor, într-un articol publicat de revista Capital. În ianuarie 2002, în prima apariţie televizată, la o spovedanie despre istoria Fondului Naţional de Investiţii, îi mărturisea jurnalistului Marius Tucă faptul că 22 decembrie 1989 l-a prins cu "un apartament de 4 camere, chirie, proaspăt văruit, 3 camere mobilate". Vîntu este tatăl a doi copii, o fată din prima căsnicie şi un băiat din cea de-a doua. Despre prima soţie nu se cunosc prea multe lucruri, doar că locuieşte în Bacău.

Liceul

SOV are 55 de ani şi s-a născut în Roman, judeţul Neamţ, într-un bloc din apropierea magazinului Gulliver, foarte popular în oraş. După moartea tatălui său biologic, mama sa, infirmieră la Spitalul Municipal, se căsătoreşte cu un alt bărbat. Despre tatăl vitreg, vecinii care l-au văzut copil pe Vântu spun că el e cel care l-a iniţiat în afaceri. SOV a absolvit Liceul "Roman Vodă" din oraş. A declarat că a început trei facultăţi, dar le-a abandonat pe toate trei. Toate erau cu profil umanist. Întrebat dacă l-a ajutat şcoala în afaceri, a spus că "decisiv, m-a învăţat să gândesc".

Puşcăria

La începutul anilor `80, a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 4 ani şi 8 luni. Potrivit dosarului penal judecat la Judecătoria Roman în 1981, în perioada iunie `80 – februarie `81, inculpatul Vântu Sorin Ovidiu era "funcţionar la serviciul contabilităţii" al Întreprinderii Comerciale de Stat pentru Mărfuri Alimentare şi Alimentaţie Publică (ICSMAAP) Roman". Acesta, împreună cu două gestionare de chioşcuri a "înlesnit însuşirea unor importante sume de bani" provenite din vânzarea produselor alimentare primite, în special cele de cofetărie. Toată operaţiunea era îmbârligată în tertipuri contabiliceşti, gândite de SOV. Banii se pierdeau pe drumul avizelor de expediţie, în "centralizatoare" şi "note de predare –restituire".

Securitatea

În presă au apărut informaţii cum că SOV ar fi semnat un angajament cu fosta Securitate şi avea nume de cod Nuş. Acesta ar fi început colaborarea în `83, în timp ce se afla în penitenciar şi a încheiat-o în`88. Potrivit jurnaliştilor de la Kamikaze, Vîntu a fost ales dintre mai mulţi candidaţi, a fost calificat „cel mai corespunzător” şi „dispune de posibilităţi de informare în rândul deţinuţilor de pe punctul de lucru şi are un dezvoltat spirit de sesizare şi discernământ”. Legăturile lui SOV cu Securitatea au fost făcute pe baza unor note făcute despre el de ofiţerii care îl supravegheau. Într-o notă, în timp ce se afla la Peniternciarul din Bacău, la punctul de de lucru „Lăzi – Conserve”, ofiţerul spunea: „În perioada cât a fost în legătură, a furnizat materiale care au stat la baza informării comandantului, o parte din acestea fiind exploatate şi în cunoaşterea şi documentarea activităţii elementelor din baza de lucru, aşa cum a fost obiectivul Bucu, Toader, Gelu, Geo şi alţii”, citează jurnaliştii de la Kamikaze din respectivele note. De partea cealaltă, Vîntu a spus că e o făcătură şi nu e nimic adevărat.   

Afacerea

În martie 1990, a deschis o consignaţie, iar până la sfârşitul anului avea deja o reţea de magazine, baruri, restaurante şi o antepriză de construcţii. Cum a făcut primul milion? "Aveam un video pe care-l închiriam Casei de Cultură cu 600 de lei pe săptămână. Ziarul mă costa 23 de bani bucata şi îl vindeam cu 5 lei. Vindeam 25.000 de ziare săptămânal. În vremea aceea, nu era niciun control, nimic", mărturisea Vântu în acelaşi articol din Capital.

În Bucureşti a ajuns în `93, unde a adus prima firmă înregistrată la Roman, Gelsor. Un an mai târziu a început comerţul cu certificate de proprietate. O fostă secretară îşi amintea că, pe vremea aceea, cei aproximativ cinci angajaţi mâncau împreună, dintr-o farfurie de plastic: "Câteva roşii, parizer, pâine, cumpărate în grabă". În 1994 avea 6 milioane de certificate de proprietate, însă în scurt timp a hotărât să vândă tot. "Nu mai aveam entuziasm. Vroiam să mă reprofilez pe alte afaceri. Guvernanţii îmi puseseră eticheta de mafiot. Controale peste controale veneau pe capul meu", le-a mai spus jurnaliştilor.

Apogeul

Sorin Ovidiu Vîntu nu era străin lumii afacerilor în anul 2000. Să ne gândim doar că episodul Bancorex se încheiase cu un an mai devreme, iar Vîntu fusese multă vreme acţionar al companiei de asigurări Omniasig. Însă, în 2000, afaceristul a avut parte de o intensă mediatizare, asociată prăbuşirii Fondului Naţional de Investiţii (FNI). Fondul, o structură de tip piramidal în care depunătorii de pe nivelele superioare (primii) câştigau enorm din depunerile depunătorilor de pe nivelele inferioare, a 301.000 de români, care visau la câştiguri fabuloase. Aceştia au depus sume uriaşe de bani între 1995 şi 2000. A rămas în amintire o reclamă a acelor vremuri, difuzată la toate televiziunile, în care o voce calmă le spunea telespectatorilor "Dormi liniştit când FNI lucrează pentru tine".

Nu a rămas însă în amintire o declaraţie a lui Mugur Isărescu. Guvernatorul BNR explica simplu prăbuşirea unui fond care promitea randamente de cinci ori mai mari decât orice altă bancă din România vremii: "La câştiguri mari, oamenii trebuie să se aştepte la riscuri mai mari. Cei care nu au învăţat, îmi pare rău că o învaţă pe propriul buzunar".

Vîntu s-a lepădat de povestea FNI printr-o "inginerie". Înainte de prăbuşire, i-a vândut compania care administra fondul, Gelsor, Ioanei Maria Vlas. Aceasta a fost condamnată iniţial la 20 de ani de închisoare, apoi la 10, pentru ca în final să ispăşească o pedeapsă de aproape opt ani. În octombrie 2010, Vlas a fost eliberată din penitenciarul Târgşor. Cât despre Vîntu, după cinci ani de procese, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, dar faptele i-au fost prescrise. Cu alte cuvinte, a ieşit "curat" din afacerea FNI. Paguba din buzunarul celor peste 300.000 de români a fost estimată la 300 de milioane de dolari. Colaboratorii

Într-o analiză făcută în 2000, Europa Liberă arăta că SOV stabilise legături cu diverşi ofiţeri de Securitate de dinainte de Revoluţie. „Încă din 1997, şeful SRI, Costin Georgescu, afirma în Parlament că grupul Gelsor, care cuprindea 27 de firme, lucrează în proporţie de 90% cu ofiţeri ai fostei Securităţi sau ai actualului SRI”, se arată în respectivul material. Printre exemple erau daţi: Dan Hornea, directorul FNI Constanţa, fost şef al Serviciului de Contrainformaţii din Marina Militară; directorul FNI Mureş, Alexandru Pogăceanu, ofiţer SRI până în 1998, directorul FNI Cluj, Viorel Şopterean, ofiţer al SRI până la 1 martie 1999 sau directorul FNI Covasna, Gheorghe Cornea, fusese până în 1990 ofiţer de contrainformaţii economice Buzău.

Pentru a cumpăra cât mai multe  cupoane, Gelsor avea o reţea de peste 40 de centre în toată ţara. Sub conducerea lui Nicolae Popa, Gelsor devenise grup financiar cu activităţi de brokeraj şi pe piaţa fondurilor de investiţii, prin care se derulau şi tranzacţiile cu unităţi de fond de la FNI.   "Nu există instituţia financiară în lumea asta care să nu angajeze foşti ofiţeri de Securitate. Dintre cei 8.000 de salariaţi ai Gelsor, 47 erau foşti ofiţeri de securitate, poliţie sau alte servicii de informaţii, pensionaţi. [...] Cât am lucrat cu ofiţeri de Securitate, nu am avut probleme. Când am avut încredere în alţii, au apărut problemele" - Sorin Ovidiu Vîntu, 7 ianuarie 2002, la Marius Tucă Show.

Sindicaliştii

Procurorii au susţinut că o parte din sumele pe care SOV le-ar fi trimis fostului director al Gelsor, Nicolae Popa, în Indonezia, ar fi urmat un traseu transfrontalier şi ar fi provenit din afacerile pe care Liviu Luca, unul dintre şefii sindicaliştilor, le-ar fi derulat pe spatele Petromservice, o companie înfiinţată de angajaţii Petrom.   Contul offshore al firmei Comac Ltd. din Nicosia, deţinută de Vîntu, cel prin care condamnatul Popa primea regulat bani, a fost capitalizat în perioada 2003 - 2007, cînd echipa Vîntu - Luca făcea avere asigurând mentenanţa companiei Petrom. Serviciile erau prestate prin intermediul Petromservice, firmă înfiinţată de sindicaliştii Petrom conduşi de Luca şi preluată apoi de Vîntu. Alte sume care au luat calea contului din Nicosia provin din participaţiile Petromservice în diverse firme, inclusiv în Banca Romexterra, sau din implicarea Asociaţiei Salariaţilor din Petrom în afacerile SOV-Luca.

Circuitul financiar a fost gândit de Sorin Ovidiu Vîntu. Pe 10 decembrie 2003, la Casa Sindicatelor din Ploieşti a avut loc Adunarea Generală a Acţionarilor Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom, condusă de Luca. La acea şedinţă s-a cerut şi "abilitarea preşedintelui Consiliului Director, Liviu Luca, de a negocia şi încheia contracte de management în numele Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA, în calitate de beneficiar, cu societatea Comac Limited". Dispoziţiile lui Luca au fost puse în aplicare imediat, iar compania salariaţiilor Petrom a început să plătească offshore-ul lui Vîntu.

Mediatizarea

Până în 2002, Vîntu nu a apărut în presă, nu a avut declaraţii ample despre scandalurile FNI, Banca Română de Scont (BRS) şi Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID). O făcea pentru întâia dată la "Marius Tucă Show", emisiune cu o audienţă uriaşă la acea vreme. Emisiunea, difuzată dintr-un studio improvizat, din afara Antenei 1 (nu se ştie unde), începea cu prezentarea lui Tucă şi cu următoarele cuvinte ale lui Sorin Ovidiu Vîntu, care îşi motiva ieşirea în media:

"Mă simt dator, faţă de salariaţii mei, faţă de copiii mei, faţă de toţi cei care mă cunosc, şi în ochii cărora în ultimele luni mi-a fost jenă să mă uit, ca urmare a unor campanii de presă care m-au transformat, din punct de vedere mediatic, într-un soi de monstru, piaza rea, simbolul corupţiei societăţii româneşti. Am decis că este momentul să apar la un post de televiziuni şi să dau explicaţiile pe care, din nefericire, nu le-am dat la momentul potrivit. Şi nu le-am dat pentru că am apreciat, am avut încredere în permanenţă în bunul simţ şi în capacitate de analiză a poporului român. Am gândit că cetăţenii României îşi vor da seama că e o campanie de presa la adresa lui SOV, omului de afaceri SOV. Scuzaţi-mi dicţia, nu m-am obişnuit cu dantura".

"Asasinul"

Pus de Marius Tucă să comenteze zvonurile din presă, potrivit cărora ar fi ordonat asasinarea lui Cătălin Harnagea (director al SIE între 1997 şi 2001), Sorin Ovidiu Vîntu a râs de aceste acuzaţii (formulate de Petre Mihai Băcanu în "România Liberă"), spunând că "până la asasinat e o cale foarte lungă". "Eu nu sunt un asasin, ştie dumnealui mai bine dacă are probleme de acest gen", a spus Vîntu. Ulterior, a adăugat: "Eu nu asasinez, eu sunt om de afaceri".

În aceeaşi emisiune, Vîntu a fixat câteva repere ale ascensiunii sale financiare: de la apartamentul cu patru camere, "cu chirie", din decembrie 1989, la cele 27 de milioane de dolari din momentul 1995, când au demarat acţiunile FNI. În urma fondului, a câştigat 3 milioane de dolari, susţine Vîntu, care se consideră mai degrabă păgubit de FNI. "Dacă investeam în bancă", spunea Vîntu, cele "15 milioane de dolari investite în FNI", "aş fi câştigat 6,8 milioane, aşa am câştigat doar 3 milioane". Apoi, a întârit spusele: "Nu eu o spun, documentele o spun".

<object height="390" width="480"><embed allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" type="application/x-shockwave-flash" src="http://www.youtube.com/v/dqzvbgrZEZU?fs=1&hl=en_US" height="390" width="480"></embed></embed><//embed></object>

Divorţul După 14 ani de căsătorie, din care a rezultat şi un copil, soţii Vântu, Angelica şi Sorin, decid să divorţeze în 2001. Fosta soţie ceruse jumătate din averea soţului, estimată neoficial la o sumă de aproximativ 50 de milioane de euro. Aceasta spunea că soţul ei avea 136 de case şi apartamente.La momentul divorţului, SOV pusese la Judecătorie o listă cu bunurile comune ale familiei, printre care era trecute în jur de 25 de societăţi comerciale. În cele din urmă, soția a fost de acord să primească o casă, să primească custodia copilului şi o pensie alimentară lunară de 2.000 de dolari.

În ciuda divorţului, afacerile lui SOV prosperau. În anii 2002 şi 2003, SOV era pe locul 5 în topul "Cei mai bogaţi 10 români", realizat de Capital, cu o avere estimată la 400 – 500 de milioane de dolari.

Amorul

În vara lui 2002, Vântu intra din nou în atenţia mass media, după ce suferise un accident grav cu şalupa în Delta Dunării. Ambarcaţiunea "Vifor" s-a ciocnit de o dragă pe canalul Caraorman, la aproximativ 30 de kilometri de Tulcea. SOV şi-a pierdut cunoştinţa şi a fost transportat de urgenţă cu un elicopter la spital. După accident şi divorţ, controversatul afacerist o întâlneşte pe Graţiela Mihaela Giolu, cunoscută publicului drept fata de la contrabas din formaţia Amadeus. Graţiela e cu 30 de ani mai tânără decât Vîntu.

Caracterizarea

Îi place să îşi petreacă timpul liber pescuind în Delta Dunării, unde merge în fiecare weekend: „Iubesc Delta. Merg acolo şi pescuiesc din când în când, dar întotdeauna arunc peștii pe care îi prind înapoi în apă”. Apropiaţii îl caracterizează ca fiind un om complex: intuitiv, tenace, dar şi impulsiv, avid de cunoştinţe, acuzat uneori de sindromul Ceauşescu, dornic să ţină în mâini toate deciziile, ambiţios şi încăpăţânat, cu puterea de a reveni asupra hotărârilor luate deja. Cum îl caracterizau jurnaliştii într-un articol apărut în Capital, în 2001? "Tanti Lenuţa, bucătăreasa pe care a adus-o cu el de la Roman, îi găteşte ardei umpluţi. Este servit fără pretenţii. Lângă farfurioara cu smântână stă una cu mămăliguţă.Este îmbrăcat în blugi, cu un pulover de lână. Fireşte, nu poate renunţa la jocul teatral care, de altfel, îl caracterizaează." Tot acestora le spunea că: "98% din ceea ce am realizat este rezultatul gândirii altora. Restul de 2% este capacitatea mea de a da viaţă viselor oamenilor de lângă mine".

Scriitorul

După arestarea de anul trecut, Mircea Dinescu a sărit în apărarea lui Sorin Ovidiu Vîntu. Relaţia dintre cei doi este una mai complicată, legată de ziarul "Gândul". Creat de ziarişti demisionari de la "Adevărul", în frunte cu Cristian Tudor Popescu, "Gândul" a fost pus pe picioare cu un milion de euro de la Mircea Dinescu. S-a zvonit că banii aceştia ar fi provenit de la Vîntu, dar nimic nu a fost confirmat. Cert este că, în 2010, Dinescu era şocat de drama prin care trece Sorin Ovidiu Vîntu, reţinut 29 de zile pentru "favorizarea infractorului" Nicolae Popa.

Atunci, Dinescu ţinea să stabilească statutul cultural al lui SOV şi a spus că acesta e un soi de intelectual. Jurnaliştii de la Kamikaze (săptămânal de umor fondat anul trecut, de un grup de jurnalişti care au demisionat de la Academia Caţavencu, publicaţie care a fost controlată de SOV prin Realitatea Media) au aflat câte ceva despre trecutul literar al lui Sorin Ovidiu Vîntu. Potrivit acestora, Vîntu, absolvent al liceului "Roman-Vodă" din Roman, era şi este prieten cu fiul profesorului de română din liceu, iar cei doi scriau poezii, pasiune pe care SOV şi-a dezvoltat-o până la începutul anilor '80, când a fost arestat pentru delapidare.

SOV a scris chiar şi o nuvelă, scrie Kamikaze. S-a întâmplat la scurt timp după ce a cunoscut-o pe Angelica - femeia care avea să-i devină soţie şi apoi fostă soţie (cei doi s-au căsătorit, apoi au divorţat). Nuvela a fost o răzbunarea împotriva unei chelneriţe de la o pizzerie din Roman (în Roman, a existat o pizzerie deschisă în comunism), care i-ar fi servit cam cu sictir pe Sorin şi Angelica.

Dinescu, în luare de poziţie faţă de arestarea "comandată politic" a lui Vîntu, a spus că Vîntu "a scris poezii" şi "are o bibliotecă impresionantă".