Sorin Oprescu a inaugurat prima policlinică socială din Bucureşti
- Cristina Lica
- 28 iunie 2011, 14:40
Astăzi a fost inaugurată prima policlinică socială gratuită pentru persoanele defavorizate din Bucureşti, în prezenţa primarului Capitalei, Sorin Oprescu.
Policlinica socială Regina Maria, situată în sectorul 3, în cartierul Dristor, va deservi cazurile sociale, inclusiv persoanele fără adăpost din toată Capitala şi persoanele neasigurate. Serviciile medicale vor fi asigurate de voluntari. "Vor acorda ajutor celor care vin de pe stradă, într-o stare de tulburare a minţii temporare din cauza alcoolului. Să-i îmbrăcăm, să-i aranjăm şi să le facem şi analize", a menţionat Oprescu. Pentru a beneficia de asistenţă medicală gratuită, persoanele neasigurate trebuie să vină cu buletinul la sediul policlinicii. Consultaţiile se vor efectua pe baza de programare, iar beneficiarii vor fi consiliați cu privire la modalitatea de asigurare în cadrul sistemului public de sănătate și includerea pe listele medicilor de familie. Programul policlinicii este de luni până vineri, între orele 9-17. Persoanele cu handicap și pensionarii nu sunt beneficiari "Există foarte multe persoane care sunt asigurate, dar nu ştiu acest lucru. Legile speciale oferă anumite avantaje persoanelor care fac parte din anumite categorii. De exemplu, persoanele cu handicap care nu realizează niciun venit sunt asigurate automat. Practic, ele nu sunt beneficiarii noştri. La fel pensionarii, indiferent de cuantumul pensiei pe care îl au sunt asiguraţi în sistemul asigurărilor de sănătate şi pentru ei sunt disponibile serviciile publice din Bucureşti", a explicat directorului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială (DGASMB) din subordinea Primăriei Capitalei, Cosmina Simean. Activitatea policlinicii va fi susţinută de reţeaua privată de sănătate Regina Maria şi de Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială. În Bucureşti sunt 2400 de persoane fără adăpost, declarate, iar aproximativ 100.000 de oameni nu beneficiază de asigurări medicale.