Vă răspunde Psihoterapeut AUGUSTIN CAMBOSIE, vicepreşedintele Federaţiei Române de Psihoterapie.
Mătuşa mea are un fiu care s-a căsătorit acum doi ani şi nu o suferă pe noră. Vărul meu şi-a luat bagajele şi s-a mutat cu chirie, şi, de când s-a însurat, a uitat de ea. În ultimul an, nu a mai trecut prea mult pe acasă, iar în ultimele şase luni, chiar deloc, şi nu i-a mai dat nici măcar un telefon. Mătuşa mea, în loc să-l sune, să-l întrebe ce mai face şi ce s-a întâmplat, a făcut un atac de panică, i s-a făcut rău la serviciu şi s-a dus la psiholog. Acesta i-a dat pastile şi a sfătuit-o să nu mai fie aşa dependentă de copii. Acum a început să se mai ducă pe acasă, dar relaţia este foarte rece, iar mătuşa mea o învinovăţ eşte doar pe noră pentru ce se întâmplă. Ce să facă să se apropie iar de copil? Este schema clasică a unei situaţii oedipiene. Mamele de băieţi au o relaţie specială cu ei, sunt mame „cloşcă“. Ele simt nevoia să deţină controlul în ceea ce-i priveşte, să fie dependenţi de ele, ceea ce va face ca nicio relaţie să nu le fie suficientă.
În principal, relaţiile dintre soacră şi noră sunt proaste din cauza dinamicii oedipiene. Pe fondul acestei situaţii generice, s-a creat şi situaţia de care spui. Soluţia ar fi fost ca mama să fi încercat să facă pace, nu să-l culpabilizeze.
Lui i s-au adresat şi boala, şi faptul că a fost la psihiatru, a fost un şantaj afectiv cu mesajul „uite în ce hal m-ai adus!“. Ea l-a pus în situaţia de a alege între mamă şi soţie, lucru greşit, pentru că sunt două feluri diferite de afectivitate.
Îi recomand să se ducă la noră cu un cadou, să-i promită că o va ajuta să-şi crească nepoţii sau să-i ofere bijuteriile de familie, gest care arată acceptarea adevărată. Mama trebuie să facă eforturile de a face pace, iar fiul trebuie să supravieţuiască acestui moment între ciocan şi nicovală.
Recomandările noastre
