Antonie Solomon a emis astăzi un comunicat de presă în care îşi manifestă nemulţumirea faţă de rezultatele PDL în Craiova la alegerile de duminică, dar şi faţă de relaţia sa cu ceilalţi membri ai PDL Dolj.
 
„În fapt, nu a existat o strategie în această campanie, iar asta s-a văzut în rezultatul obţinut la nivelul filialei. Răspunderea pentru acest rezultat aparţine celor care au organizat cmapania, la care eu nu am luat parte. Şi nu pentru că nu mi-am dorit acest lucru, ci pentru că alţii au preferat s-o facă aşa cum au crezut ei de cuviinţă. Faptul că a trebuit să fiu invitat la lansarea candidaţilor din Oltenia, cu 30 de minute înainte de eveniment, de către conducerea centrală, spune totul. În perioada următoare o să analizez ce s-a întâmplat la acest scrutin şi o să decid în consecinţă”, arată Solomon în comunicatul său.

Solomon este supărat mai ales din cauză că doleanţele sale sunt ignorate de ministerele conduse de colegi de partid din PDL, făcând referire inclusiv la Radu Berceanu, preşedintele PDL Dolj.

„Mi-au promis sprijin, au spus că vor face lobby la ministere, să sprijine investiţiile din Craiova, dar au uitat repede de cine i-a însoţit prin campanie. Nu eu am nevoie de sprijin, ci oraşul din care ei au plecat la Bucureşti. Ar fi trebuit să ia exemplul altor municipii, de unde au plecat parlamentari sau miniştri care îşi ajută primarii. La Craiova, primarul e bun numai să se plimbe cu ei pe stradă, în campanie. Dacă aşa consideră ei că trebuie să relaţioneze cu mine, rămân primarul Craiovei şi atât!”, a conchis Solomon.

La alegerile de duminică, PDL a pierdut alegerile din Dolj, cu 36,5 la sută, faţă de 39,2 la sută cât a obţinut PSD.
 
În Craiova, PDL a depăşit PSD cu o diferenţă de numai 2 procente, după ce la alegerile parlamentare din noiembrie a reuşit să câştige majoritatea colegiilor din oraş, la scor.

În toamnă, Solomon, proaspăt câştigător din primul tur al celui de-al doilea mandat de primar, apărea în toate afişele şi bannerele PDL cu restul candidaţilor.

Citiţi şi:   Alianţa PDL+ EBA începe decapitarea filialelor codaşe