Soţia lui Pancu a depus divorţ: "Bea, mă bate şi mă înşeală". Între timp mai joacă şi fotbal

Soţia lui Pancu a depus divorţ: "Bea, mă bate şi mă înşeală". Între timp mai joacă şi fotbal

Mihaela este sora fostului jucător al Rapidului, Nicolae Stanciu. "Pancone" este foarte afectat de turnura pe care a luat-o căsnicia sa.

Soţia fotbalistului Daniel Pancu a depus actele de divorţ şi cere custodia celor doi copii, conform cancan.ro. Mihaela îi reproşează că bea, o bate şi o înşeală. Jucătorul Rapidului este bulversat de situaţie, lipsind de la antrenamente.

Daniel şi Mihaela Pancu s-au căsătorit în urmă cu 3 ani dar sunt împreună de 10 ani. Soţia este sora lui Nicolae Stanciu, fundaş legendar al Rapidului. Săptămâna trecută, soţia a depus actele de divorţ la Judecătoria Buftea, în timp ce Pancu se afla în deplasare cu echipa, la Turnu Severin. Primul termen al divorţului a fost fixat pe 22 noiembrie. 

Despre aventurile bahice ale lui Daniel Pancu se scrie de multă vreme. În urmă cu puţin timp, el a fost condamnat la 10 luni de închisoare cu suspendare pentru conducerea automobilului sub influenţa băuturilor alcoolice. "Regret nespus cele întâmplate şi sper să nu mai am ocazia să ajung într-o sală de judecată. Mi-am asumat vina şi vreau să precizez că am condus maşina pe o distanţă foarte mică. Am făcut gestul de a urca băut la volan după o ceartă cu soţia", i-a spus Daniel Pancu magistratului.

Însă la sfârşitul anului trecut, a făcut scandal la botezul fetiţei lui Daniel Niculae şi a fost dat afară de la petrecere. Martorii au povestit că era beat şi agresiv. El a negat întâmplarea în presă, afirmând că sunt fabulaţii: "La un moment dat, din greşeală, am lovit două pahare cu cotul", a explicat fotbalistul.

Ne puteți urmări și pe Google News