Sindromul care afectează dramatic vederea astronauților de pe Stația Spațială Internațională

Modificările de vedere afectează un procent semnificativ dintre astronauți, aproximativ 70%, după misiuni de lungă durată pe Stația Spațială Internațională (ISS), conform unui nou studiu. Această afecțiune, cunoscută sub numele de sindrom neuroocular asociat zborului spațial (SANS), se manifestă prin simptome precum umflarea nervului optic, aplatizarea retinei și modificări ale acuității vizuale.

Nu există metode eficiente de tratament pentru SANS

SANS este cauzat de redistribuirea fluidelor corporale în microgravitație, ceea ce crește presiunea intracraniană și oculară.

Deși aceste modificări sunt adesea reversibile după revenirea pe Pământ, uneori necesitând corecție cu ochelari, efectele pe termen lung ale expunerii prelungite la microgravitație sunt încă neclare. Această incertitudine reprezintă o provocare importantă pentru misiunile spațiale de lungă durată, cum ar fi cele către Marte.

În prezent, nu există metode eficiente de prevenire sau tratament pentru SANS, iar cercetările continuă pentru a găsi soluții.

În jur de o mie de oameni au murit în cea mai mare tragedie feroviară din istoria României

Zilele din 2026 în care românii nu au voie să se căsătorească religios

Cercetări și descoperiri recente

Agențiile spațiale sunt conștiente de SANS încă de la începutul anilor 2000, iar cercetătorii studiază această afecțiune pentru a o înțelege și a găsi soluții. Studii anterioare, efectuate pe cosmonauți ruși de pe stația spațială Mir, au semnalat modificări oculare similare. NASA a recunoscut oficial SANS în 2011. Se consideră că redistribuirea fluidelor corporale către cap, în microgravitație, este cauza principală a SANS, însă mecanismele exacte sunt încă investigate.

NASA. Sursa foto: Andreas H/ Pixabay

Printre factorii studiați se numără și expunerea la dioxid de carbon și exercițiile fizice în microgravitație. Un studiu recent a analizat datele a 13 astronauți care au petrecut între cinci și șase luni pe ISS. Grupul, cu o vârstă medie de 48 de ani, era format din astronauți din SUA, Europa, Japonia și Canada, 31% fiind femei, iar opt dintre ei fiind la prima misiune. Cercetătorii au măsurat rigiditatea oculară, presiunea intraoculară și amplitudinea pulsului ocular înainte și după zborul spațial.

Posibile soluții și direcții viitoare

Rezultatele au arătat o scădere cu 33% a rigidității oculare, o reducere cu 11% a presiunii intraoculare și o scădere cu 25% a amplitudinii pulsului ocular. Aceste schimbări au fost corelate cu reducerea dimensiunii globului ocular, modificări ale câmpului vizual, umflarea nervului optic și apariția pliurilor retiniene la unii astronauți. Cinci dintre astronauți au prezentat o grosime a coroidei mai mare de 400 de micrometri, depășind valorile normale. Acestă modificare nu a fost influențată de vârstă, sex sau experiența anterioară în zboruri spațiale.

Cercetătorii explorează diverse măsuri de prevenție și tratament, inclusiv medicamente, ajustări nutriționale și dispozitive care aplică presiune negativă în partea inferioară a corpului pentru a redistribui fluidele.

Se speră că aceste studii vor duce la dezvoltarea unor soluții eficiente și că modificările observate în proprietățile mecanice ale ochiului ar putea servi ca biomarkeri pentru a identifica astronauții cu risc de a dezvolta SANS.