Sindicaliştii, cot la cot cu inspectorii de muncă în controale

Sindicaliştii, cot la cot cu inspectorii de muncă în controale

Inspectorii de muncă vor trebui să discute şi să pună în aplicare sesizările sindicaliştilor, care vor participa la controale inopinate realizate la firmele-problemă.

Noul sistem este cuprins într-un protocol semnat astăzi între Blocul Naţional Sindical (BNS) şi conducerea Inspecţiei Muncii. "Protocolul instituie o consultare permanentă la nivel regional şi naţional, astfel încât reprezentanţii celor două părţi să poată să schimbe informaţii în timp util şi să convină asupra unei măsuri", a explicat vicepreşedintele BNS, Ovidiu Jurca. Concret, acesta a spus că, în baza noului document, "dacă facem o sesizare şi se face control inopinat, să fie chemat şi sindicatul care a făcut sesizarea ca să participe, ceea ce ne garantează că cel care a făcut sesizarea va putea vedea cât de serios este făcut controlul". Sindicaliştii susţin că un astfel de document ar putea să pună ordine în activitatea inspectoratelor de muncă de la nivel local, care de multe ori nu intervin chiar dacă le sunt sesizate cazuri de muncă la negru şi alte încălcări ale legii. "Am semnat un protocol asemănător cu cei de la Confederaţia Sindicatelor Democratice din România şi urmează să-l extindem la nivelul tuturor marilorconfederaţii şi sperăm şi cu patronatele reprezentative", a explicat inspectorul general de stat Gabriela Radu. Liderii sindicali au venit şi cu propuneri legate de modificarea legislaţiei din domeniul inspecţiei muncii, care prevăd, în special, acordarea de prerogative sporite inspectorilor de muncă. Aceştia iau în calcul inclusiv varianta ca inspectorii cu atribuţii de control să aibă dreptul de a purta arme neletale atunci când merg pe teren, în condiţiile în care, în prezent, de multe ori li se întâmplă să fie ameninţaţi de angajatorii pe care trebuie să-i verifice.

Ne puteți urmări și pe Google News