M-a tulburat vestea ca filmul "california dreamin' (nesfarsit)" va participa la Festivalul "Anonimul" de la Sfantu Gheorghe, din 13 august.
Anul trecut, Cristi a venit in Delta sa-si prezinte „Marilena de la P7”. Doar la cateva zile, dupa revenirea in Bucuresti, i s-a intamplat teribilul accident...
Mi-am amintit cum, la intoarcerea din Delta, regizorul adormise cu iubita lui in brate pe puntea vaporului care ne ducea spre un port. Doi copii care zambeau prin somn, nestingheriti, la soare, si nu tineau seama ca ne impiedicam si treceam peste ei cand ne fataiam dintr-o parte in alta a vasului.
Erau atat de senini si atat de siguri pe viata si pe iubirea lor. M-au cucerit prin dezinvoltura si naturaletea gestului nonconformist. Si chiar ma strange inima cand ma gandesc cat de mult va lipsi acum zambetul lui Nemescu la „Anonimul”.