După Adunările Ordinare ale Acţionarilor, trei dintre cele cinci Societăţi de Investiţii Financiare (SIF) au venit cu posibile strategii anticriză.
SIF Transilvania (simbol bursier SIF3) ia serios în considerare extinderea obiectului de activitate, în condiţiile în care Bursa şi oportunităţile de investiţii pe piaţa de capital vor continua să scadă şi dacă CNVM va aproba majorarea pragului de deţinere la 5%, a declarat pentru agenţia de ştiri Mediafax directorul general al societăţii, Mihai Fercală.
„În funcţie de cum va merge piaţa de capital, vom analiza extinderea obiectului de activitate, însă nu ştiu dacă peste un an sau mai mult”, a afirmat Fercală. Şeful SIF Transilvania a spus că deşi extinderea obiectului de activitate este contrară cu legislaţia pieţei de capital, o astfel de măsură poate fi decisă numai de acţionarii SIF Transilvania. Pe de altă parte, SIF Oltenia (SIF5) vrea să vândă în acest an acţiunile controlate la unele firme care sunt în faliment sau care nu aduc profit societăţii de investiţii, pe care le consideră active toxice, în valoare de aproximativ 25 de milioane de lei.
„Vrem să curăţăm în acest an portofoliul SIF Oltenia de activele toxice, adică să vindem unele pachete de acţiuni pe care le avem la unele societăţi de la care nu încasăm dividende, care sunt în faliment sau cu care lucrăm foarte greu”, a declarat pentru Mediafax directorul general al SIF5, Dinel Staicu. „Vrem să avem un portofoliu curat, în care investitorii să ştie în ce investesc”, a declarat şi Florin Buzatu, membru în Consiliul de Administraţie al SIF Oltenia.
Şi SIF Moldova (SIF2) doreşte restructurarea accelerată a portofoliului de titluri, în vederea eficientizării activităţii şi a creşterii randamentului. „Dorim să obţinem, în urma acestei măsuri, profituri subs tanţiale pentru societăţi şi acţionari”, a declarat Claudiu Doroş, directorul Comitetului de Direcţie şi totodată noul administrator de la SIF2.