Ultimul test făcut pentru borrelia, virusul care provoacă boala Lyme a ieşit negativ în cazul actorului, potrivit unor surse citate de Cancan.
Se pare că actorul Şerban Ionescu ar suferi de scleroză lateral amiotofrică. Aceasta este cunoscută şi ca boala Lou Gehrig şi duce la pierderea progresivă a unor celule nervoase ale creierului şi măduvei spinării, denumite şi neuroni motori. Boala nu are remediu, iar tratamentul nu ajută decât la menţinerea stabilităţii şi stăpânirea simptomelor. Lucian Mândruţă a publicat recent pe Facebook mesajul: "Nu are nicio boală Lyme. Are scleroză laterală amiotrofică, dignosticată de la bun început. O boală fără leac în acest moment oriunde în lume". "Era cât pe ce să cheltuim banii contribuabilului pentru o boală imaginară" După ce a primit zeci de comentarii și critici, Lucian Mândruță a revenit cu un alt mesaj pe contul său de Facebook.
(...) Nici un pacient nu crede un diagnostic onest - dar trist - și caută cu disperare, ca în supermarket, până găsește un pseudo-doctor care îi spune ceva care sună mai bine. Nu caută neapărat el. Câteodata aleargă după minciună (ok, s-o numim a doua opinie!) rudele lui. Pentru că există și prejudecata asta: omul nu trebuie să afle ce i se întâmplă. N-avem voie, în România, să murim știind asta.
E firesc. Nici când trăim nu ne interesează adevarul.
Cum ar fi aceea că era cât pe ce să cheltuim banii contribuabilului pentru a se trata o boală imaginară. O boală ca un cadou otrăvit, făcut bietului om și familiei lui de oameni care acum ar trebui să dea explicații", a scris Lucian Mândruță. Campaniile de susținere a actorului continuă. Astăzi, de la ora 11.00, la Teatrul Național din Capitală, este programată o reprezentație a piesei "Dineu cu proști", toate încasările urmând să fie donate familiei lui Șerban Ionescu pentru tratamentul acestuia. CITIȚI ŞI:
- Şerban Ionescu este în stare gravă, dar încă mai spune bancuri
- Rapperii cântă pentru actorul Şerban Ionescu
- Ministerul Sănătăţii aşteaptă ca Şerban Ionescu să ceară bani pentru tratament în străinătate