După ce şi-au selectat colegiul uninominal potrivit ca să ajungă senatori, aleşilor nu le mai place să socializeze la sfârşitul săptămânii cu electoratul rural.
Conducerea Senatului a aprobat, în şedinţa de marţi, o serie de cereri ale parlamentarilor prin care aceştia îşi mută birourile din colegiile în care au fost aleşi în cele care cuprind municipiile reşedinţă de judeţ, concurându-şi practic colegii.
Este vorba de preşedintele UDMR, Marko Bela, ales în Colegiul numărul doi din Mureş, care nu cuprinde însă şi municipiul Târgu-Mureş, unde a solicitat deschiderea unui nou birou senatorial. În caz contrar, Marko ar fi trebuit să se mulţumească cu Sovata, Miercurea Nirajului sau Ungheni.
Un alt senator al Uniunii, Cseke Attila, a cerut deschiderea a două noi birouri, în câte un colegiu diferit din Bihor, adică Oradea şi Beiuş. Cseke spune că „este un lucru normal“ ca la sfârşitul săptămânii să se întoarcă în capitala de judeţpentru activitate parlamentară, deoarece acolo sunt reprezentate toate instituţiile centrale. Ba mai mult, senatorul UDMR are în total patru birouri în care şi-a angajat deja personal. „Este o comunitate maghiară importantă în Oradea, iar pe de altă parte e reşedinţa de judeţ, adică trebuie să ai birou acolo indiferent din ce colegiu te-au ales oamenii“, este explicaţia lui Cseke.
„Nu pot să fac o întâlnire la ţară“
Şi senatorul PDL Traian Igaşa solicitat un nou birou în municipiul Arad, cu toate că a fost ales într- un colegiu exclusiv rural, care înconjoară municipiul. „Am avut cabinet parlamentar în acelaşi loc, cât am fost deputat, şi am vrut să am o continuitate. Municipiul este exact în mijlocul colegiului meu şi dacă vreau să stabilesc o întâlnire cu cineva nu pot să o fac la ţară“, a motivat Igaş. El a promis însă că va mai deschide încă „5 puncte de lucru“ în colegiu, precizând că nu-i este „frică de mediul rural“.
De asemenea, senatorul PDL de Suceava, Orest Onofrei, şi-a exprimat dorinţa de a se muta cu biroul. Totodată, din partea socialdemocraţ ilor au cerut aprobarea pentru mutare la oraşsenatorii Sorin Chivu (Prahova) şi Nicolae Moga (Constanţa).