SENAT. Cazurile Ariton și Vosganian, RETRIMISE Comisiei Juridice
- Carmen Vintil ă
- 9 februarie 2015, 15:55
Biroul permanent al Senatului a decis, în şedinţa de luni, să retrimită Comisiei juridice rapoartele întocmite cu privire la solicitările Justiţiei de începere a urmăririi penale în cazul senatorilor Ion Ariton şi Varujan Vosganian, astfel încât cei doi foşti miniştri ai Economiei să îşi poată exprima un punct de vedere, informează Agerpres.
Potrivit preşedintelui Comisiei juridice a Senatului, Cătălin Boboc (PNL), senatorii jurişti au termen până marţi să rediscute cazul celor doi senatori.
"Biroul permanent a decis ca cele două rapoarte depuse de Comisia juridică, rapoarte depuse cu respectarea tuturor procedurilor după care noi lucrăm, să fie retrimise la Comisie pentru că domnii senatori au dorit să depună sau să prezinte nişte puncte de vedere în faţa Comisiei. Biroul permanent a decis să retrimită la Comisie, până mâine, pentru ca miercuri să poată intra la plen", a declarat Boboc, după şedinţa conducerii Senatului.
Referitor la faptul că senatorul Varujan Vosganian ar fi transmis Biroului permanent o scrisoare prin care contestă raportul Comisiei juridice şi afirmă că nu au fost respectate procedurile regulamentare şi că nu a fost invitat la audieri în cadrul Comisiei, Cătălin Boboc a precizat: "Comisia juridică, şi acum, şi altă dată, a respectat toate procedurile după care noi funcţionăm, iar o bună parte dintre dvs. aţi fost acolo, în faţa sălii în care se desfăşura şedinţa".
Procurorul general Tiberiu Niţu a solicitat Senatului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de senatorul Ion Ariton, fost ministru al Economiei, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite, în dosarul Gala Bute.
De asemenea, Tiberiu Niţu a trimis Senatului şi cererea DIICOT de încuviinţare a începerii urmăririi penale faţă de Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare, în dosarul Romgaz.