Şefii poliţiei au înduplecat băncile: credite "mai ieftine" pentru poliţişti
- Adam Popescu
- 10 octombrie 2010, 13:30
Receptivi la iniţiativa şefilor poliţiei de a obţine reeşalonarea creditelor subalternilor, reprezentanţii băncilor sunt gata să renegocieze cu fiecare om al legii în parte clauzele contractelor de credit.
Aşa au anunţat oficialii Poliţiei Române, în urma unei discuţii pe care şeful instituţiei, chestorul principal Petre Tobă, a purtat-o, în weekend, cu preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Gheţea. "Urmare a acestei întâlniri, Poliţia Română a transmis o adresă către ARB pentru a fi înaintată băncilor comerciale. (...)ARB a sprijinit în acest demers Inspectoratul General al Poliţiei Române, transmiţând solicitarea băncilor comerciale. Demersul vine în sprijinul poliţiştilor care au dificultăţi în rambursarea creditelor, pentru ca, în urma identificării celor mai bune pachete de oferte şi a unor discuţii ulterioare dintre client şi bancă să fie găsite soluţiile optime care să vină în întâmpinarea nevoilor celor două părţi. De menţionat faptul că poliţiştii au contracte de muncă pe durată nedeterminată, ceea ce implică stabilitatea locului de muncă şi prezintă bonitate", au explicat reprezentanţii poliţiei. În plus, au subliniat aceştia, şefii inspectoratelor judeţene de poliţie au discutat cu reprezentanţii instituţiilor bancare, care au găsit pachete de oferte cu care să vină în sprijinul poliţiştilor. "Toate informaţiile obţinute au fost aduse la cunoştinţa poliţiştilor interesaţi, în vederea demarării, la nivel individual, de renegocieri privind clauzele contractuale. Apreciem disponibilitatea manifestată de către ARB, precum şi de băncile comerciale, cărora dorim să le adresăm mulţumiri pentru sprijin", au încheiat oficialii poliţiei. Citiţi şi:
- Exclusiv EVZ. Poliţiştii datornici, păsuiţi de bănci printr-un ordin al MAI