Constantin Anghelache, omul care gestiona banii obţinuţi de spionajul ceauşist, şi Şerban Mihăilescu, şeful de cabinet al ultimului premier comunist, s-au reinventat, împreună, în capitalism. Imediat după Revoluţie, ei s-au lansat, cot la cot, în afaceri. Acum, primul excelează în business, iar celălalt e senator.

23 decembrie 1989. În Bucureşti, oamenii se împuşcă între ei. „Europa liberă“ dezvăluie un numă r de cont utilizat de Securitatea lui Ceauşescu, în operaţiunile sale valutare. Deschis la BRCE. Informaţia e divulgată de Liviu Turcu, spionul român care, în 1989, a dezertat în SUA.

Responsabilul de cont: locotenent-colonel Constantin Anghelache, ofiţer de Securitate din comerţul exterior. „Europa liberă“ îl consideră pe Anghelache „un martor important“. Un an mai târziu, „martorul important“ călătoreşte precipitat în Elveţia şi Luxemburg. Mai multe conturi bancare sunt radiate.

23 decembrie 1989. Revoluţionarii din sediul CC îl capturează pe Constantin Dăscălescu, ultimul premier comunist. Şeful său de cabinet este Şerban Mihăilescu – ani mai târziu, secretar general al guvernului Năstase şi titularul poreclei „Miki Şpagă“.

În octombrie 2006, este deconspirat de CNSAS că, între ’86 şi ’89, a fost maior acoperit al DIE. Mihăilescu activa ca şef de cabinet al lui Dăscălescu, intrând sub incidenţa unui decret ceauşist din ’85, care obliga şefii serviciilor de protocol să fie ofiţeri ai Securităţii. Actualul senator PSD a contestat decizia CNSAS de „poliţie politică“ şi a catalogat acuzaţiile „fie o confuzie, fie o făcătură“. Contestaţia a fost admisă.

ANGHELACHE. CONSTANTIN ANGHELACHE

La vremuri noi, tot noi

Bucureşti, 1980. La ordinul (nr. 000320/1980) lui Nicolae Ceau- şescu, se înfiinţează UM 0107/AVS – o unitate specială a Centrului de Informaţii Externe (CIE), în care este detaşat şi Constantin Anghelache. Noua structură coordonează activităţile ceauşiste de comerţ exterior şi are un regim independent şi ultrasecret, chiar în interiorul spionajului românesc.

Ofiţerii UM 0107 gestionează operaţiunile AVS (Aport Valutar Special) în vederea achitării datoriilor externe ale regimului comunist. Absolut toată valuta forte obţinută fie din contrabanda de arme şi droguri, fie din vânzarea evreilor născuţi în România, fie din schimburi comerciale de mărfuri, fie din comisioanele confidenţiale şi contractele întreprinderilor de comerţ exterior intră în conturile controlate de UM 0107, de la BRCE.

Nu scapă nimic. Practic, unitatea CIE colectează toţi banii câştigaţi de spionajul românesc, indiferent de monedă (de la dolar la rublă) şi indiferent de provenienţă (de la vânzări de ciment la intermediere de heroină în Boston). Patentul este copiat de la KGB.

La presiunea lui Ceauşescu, operaţiunile AVS iau amploare la mijlocul anilor ’80, iar ofiţerii din UM 0107, aleşi pe sprânceană, provin din CIE, Direcţia de Informaţii a Armatei sau contraspionajul economic (UM 0650). Ultimul şi cel mai prolific şef al unităţii speciale a fost locotenent-colonelul Constantin Anghelache. Acum, general în rezervă.

Zürich, 9 iunie 2008. Constantin Anghelache va fi unul dintre sutele de români aflaţi în tribune la meciul România – Franţa. La cei 62 de ani ai săi, generalul (r) de spionaj are o grămadă de treabă. Este membru în Consiliul de Coordonare a Activităţii de Statistică din cadrul Institutului Naţional de Statistică (INS). Decizia numirii sale a fost semnată, anul trecut, de premierul Tăriceanu. Anghelache este şi vicepreşedintele Societăţii Române de Statistică.

Acelaşi Anghelache le predă şi studenţilor de la Facultatea de Finanţe şi Contabilitate, a Universităţii Artifex, unde e prorector. Sub titlul de profesor-doctor, fostul securist comunist îi învaţă pe tineri mecanismele economiei de piaţă şi strategiile contabile din capitalism. Apoi, Constantin Anghelache este şi preşedintele unui club de fotbal (Tricolorul Breaza – Liga a III-a), dar şi membru în comitetul executiv al FRF. De fapt, legăturile sale cu fotbalul sunt mai vechi, de la începutul anilor ’90, când spionul rezervist a fost vicepreşedintele Rapid.

Anghelache şi-a clădit averea pe propriile afaceri. El a introdus pe piaţa autohtonă cafeaua Amigo, e asociat cu celebrii Mircea şi Răzvan Lucescu, a fost partener cu PSD-istul Miki Şpagă (Şerban Mihăilescu) şi îşi petrece sfârşitul de săptămână la vila sa din Breaza. Obişnuit să lucreze cu banii, Anghelache s-a dezmeticit imediat după Revoluţie. Atunci, şi-a privatizat relaţiile, informaţiile şi expertiza dobândite în structurile de spionaj şi comerţ exterior ale Securităţii.

"Nu pot să vă spun nimic legat de acea perioadă. Şi, oricum, nu ştiţi dumneavoastră ce să mă întrebaţi… Liviu Turcu este nesemnificativ.", Constantin Anghelache, om de afaceri, general (r)

S-AU REINVENTAT ÎN CAPITALISM

Asocieri spectaculoase: Miki Şpagă, Anghelache şi Lucescu

Mai 1991. La Registrul Comerţului se înregistrează firma Mercator SRL. În societate, îşi unesc interesele financiare 15 persoane. Cei mai „grei“ asociaţi sunt însă Constantin Anghelache şi Şerban Mihăilescu (senator PSD). Astfel, tartorul banilor obţinuţi de spionii lui Ceauşescu şi fostul şef de cabinet al premierului comunist, Constantin Dăscălescu, se reinventează în capitalism, într-o societate de intermediere comercială.

Interesul e dezvăluit chiar de Mihăilescu, în prezent aflat în atenţia DNA, pentru fapte de corupţie. „Am intrat în firmă pentru că eram fără serviciu. Era o perioadă grea! Nu pot să spun nici că a mers bine, nici că a mers rău. Cel mai important era faptul că aveam un venit sigur, un salariu.“

Cât despre relaţia sa cu generalul (r) Anghelache, fostul secretar general al guvernului Năstase are o criză subită de memorie: „Nu mai ştiu exact când ne-am cunoscut… înainte sau după Revoluţie. La câtă lume cunosc, nu vă pot da acum o dată fixă despre ceva din urmă cu 18 ani“. Şi adaugă, prevenitor: „Trebuie să ştiţi că firma a funcţionat respectând toate normele legale!“.

Aprilie 1993. Acţionariatul Mercator se modifică. Îşi face apariţia un alt nume „greu“ – Mircea Lucescu. Plecase din ţară în 1990, în Italia. Când a intrat în afacerea prezidată de Anghelache şi Miki Şpagă, Lucescu senior antrena Brescia Calcio. „Îl cunosc pe Mircea Lucescu din facultate. Am fost colegi la ASE (comerţ exterior). Care-i problema?“, comentează Anghelache.

Septembrie 1993. Şerban Mihăilescu devine secretar de stat la Ministerul Transporturilor, în guvernul Văcăroiu. Avansarea echivalează cu sfârşitul carierei de afacerist. La vedere. „Când am devenit funcţionar public, m-am retras din toate firmele“, susţine Mihăilescu, deranjat de întrebările EVZ, „taman în plină campanie electorală“.

Septembrie 2002. Noi sortimente de cafea măcinată Amigo sunt lansate cu fast în România. Societatea pusă pe picioare de Mihăilescu, Anghelache şi Lucescu atinge o cifră de afaceri impresionantă. Motorul profitului îl reprezintă relaţia Mercator SRL cu grupul Iguacu, al treilea producător de cafea din Brazilia. Sursele EVZ susţin că Anghelache şi-a exploatat relaţiile comerciale cultivate în spionaj.

În schimb, acesta e mai dispus să ne arate cât de mulţumit este de el însuşi: „Nu ştiţi că eu am publicat 62 de cărţi de economie? Că predau studenţilor, că sunt în consiliul care elaborează norme metodologice de statistică? Tot vă place să dezgropaţi morţii…“. Ulterior, Anghelache s-a eschivat constant să răspundă întrebărilor EVZ.

Iunie 2007.
Documentele certifică asocieri multiple ale Mercator cu alte firme din aria de influenţă a fostului spion Anghelache. Astfel, intermediarul de cafea apare în acţionariatul Elvimex şi Merpan. Cea din urmă şi-a început activitatea în 1994, în panificaţ ie. Firma cu nume de fungicid a avut în 2006 doar doi angajaţi, dar un profit de 1,3 miliarde de lei vechi. Banii s-au împărţit între cei nouă acţionari. Dintre aceştia, Mircea Lucescu deţine acum 28% din participaţii. Fiul său, Răzvan Lucescu, are şi el 3 procente.

Numele celorlalţi asociaţi apar frecvent alături de cel al lui Anghelache, în businessurile lui colaterale. Un personaj „interpus“ este Tatiana Ciumac, cofondator al Mercator. Numele ei figurează (cu 15%) şi în SRL-ul Elvimex – o asociere Mercator-Elvimex Group, administrată de Anghelache. În acea perioadă, 1991, specialiştii în comerţ exterior din jurul generalului (r) au câştigat prima licitaţie. Contractorul – o societate din Siria. Obiectul tranzacţiei: staţii de transformare. Colaborarea Elvimex cu clienţii de peste hotare „naşte“ primul pui: Elvimex Internaţional, prin care vor fi derulate proiecte în Orientul Mijlociu.

Profilul companiei este divers: industria energetică, produse electrotehnice, mobilă, finanţe, edituri. În România, Elvimex Group a prestat pentru societăţile de stat Petrotrans şi Electrica. Misterioasa Tatiana Ciumac, plus alţi cinci români, sunt acţionari minoritari în Elvimex Group. Dar cel mai interesant asociat este sirianul Nabil Al Jabi, un arhitect bogat din Damasc. Peste 20% din profiturile Elvimex se scurg printr-o suveică de trei firme offshore din Dublin (Odanne Consultants – Yardvale Services Ltd – Tealgate Services Ltd).

LEGĂTURI V.I.P

„Fotbal Plus“, o afacere lichidată

11 PLUS SA. Aşa s-a numit societatea de editare a săptămânalului sportiv „Fotbal plus“, înfiinţat în 1994, în care s-au întâlnit generalul (r) Constantin Anghelache, scriitorul Radu Cosaşu, prezentatorul Pro TV Vadim Vîjeu, Bogdan Tohăneanu (avocatul clubului FC Naţional), Eduard Ţone (redactorul-şef al revistei „FHM“) şi Ioan Adrian Vilău, candidat la Primăria Capitalei din partea formaţiunii lui Ioan Talpeş (ex-director SIE). Indirect, alţi doi asociaţi din 11 PLUS au fost Octavian Ştireanu şi Cristian Sorin Dumitrescu – deputaţi PSD. Acum, firma 11 PLUS este în lichidare.

IL LUCE

Fără lustraţie

Mircea Lucescu a declarat pentru EVZ: „Pe Constantin Anghelache îl cunosc de aproape 40 de ani. Când era ataşat la Ambasada României la Londra – el a lucrat o perioadă foarte lungă în capitala Marii Britanii – Anghelache ne ajuta foarte mult. Fiind antrenor, mergeam să văd cum joacă celelalte echipe, iar Domnia Sa ne ajuta cu ziare, reviste, în care era prezentată evoluţia echipelor adversare. (…) Eu am terminat Comerţul Exterior şi m-am folosit de relaţiile pe care le aveam cu colegii“, ne-a povestit Lucescu.

El a adăugat: „După ’90, toată lumea încerca să facă ceva, să se descurce. Cu domnul Anghelache am avut o relaţie foarte bună şi mi-a propus să intru în firma Mercator. Am devenit acţionar în ’93. Practic, eu am dat banii pentru cumpărarea unei staţii de morărit, aflată la Târgovişte. Nu mai am nicio treabă cu firma asta de 5-6 ani“. În 2006, Mircea Lucescu s-a declarat împotriva desecretizării arhivelor fostei Securităţi. „E o ruşine că se umblă acum la dosare“, preciza actualul tehnician într-un interviu acordat EVZ.

Lucescu susţinea că nu a avut niciun contact cu Securitatea. Totuşi, Legea lustraţiei şi desecretizarea dosarelor păreau pentru Lucescu o „nebunie fără rost“.