Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, anunța cu mândrie pe 24 noiembrie că UE a obținut al șaselea contract pentru alte câteva milioane de doze de vaccin anti-COVID, în numele celor 27 de membre ale Uniunii, achizițiile totale ridicându-se astfel la circa 2 miliarde de vaccinuri pentru o populație de 440 de milioane de locuitori, arată o analiză realizată de Politico.

Von der Leyen a declarat a doua zi: „Acesta este biletul nostru pentru ieșirea din pandemie”.

Însă această achiziție colosală este învăluită de secretomanie. Oficialii UE nu au oferit informații despre cât plătește blocul pentru aceste vaccinuri – multe dintre ele apărute atât de rapid tocmai pentru că au beneficiat de infuzii serioase din bani publici.

Bruxellesul tace și în legătură cu termenii contractelor, inclusiv garanțiile pe care producătorii vaccinurilor ar trebui să le ofere dacă rata de eficiență nu este cea anunțată public.

Date fiind mizele uriașe, parlamentari, ONG-uri, militanți din domeniul sănătății și experți economici fac presiuni asupra Comisiei Europene să facă publice contractele – sau măcar părți cheie din ele.

„Este în mod evident în interesul nostru, al tuturor, și este vorba de o mulțime de bani, care sunt ai contribuabililor”, spune Anniek de Ruijter, profesoară de drept la Universitatea din Amsterdam, citată de Politico. „Are tot rostul din lume să cerem aceste informații, și este în interesul oamenilor să afle.”

Aceste cereri pun Comisia Europeană într-o situație delicată. Într-o cerere de ofertă tipică, companiile își dispută piețele publice. De data aceasta, însă, în cazul vaccinurilor, situația este răsturnată, și guvernele își dispută accesul la niște produse pentru care există o cerere uriașă și există mulți actori cu punga mare.

Divulgarea informațiilor din contracte nu doar că ar expune secretele societăților din industria farmaceutică, dar ar risca să facă procesul de procurare a vaccinurilor de către Comisie „imposibil”, se spală pe mâini Sandra Gallina, director general la Direcția pentru Hrană și Sănătate din cadrul Comisiei, persoana numărul unu în negocierile cu producătorii de vaccinuri.

Una dintre întrebările cheie este cu câți bani au finanțat contribuabilii europeni dezvoltarea acestor vaccinuri și ce primesc ei în schimbul acestor bani.

Mark Eccleston-Turner, profesor de drept la Universitatea din Keele, a avertizat că numeroși guvernanți par să achite nota pentru aceste vaccinuri de două ori.

Întâi, țările contribuie cu bani la procesul de cercetare și dezvoltare, pentru a compensa ceea ce producătorii de medicamente consideră niște costuri enorme de producție înainte de aprobarea legală.

În al doilea rând, aceleași țări plătesc din nou pentru a achiziționa produsele finite, când acestea s-au dovedit eficiente și sigure pentru folosit.

„Este win-win din punctul de vedere al companiior farmaceutice”, a comentat Eccleston-Turner, subliniind că sumele reale pe care producătorii de medicamente le-au plătit „din buzunarele proprii” pentru cercetare-dezvoltare au fost probabil „minime”.

Iar toate aceste investiții preliminare „nu par să se fi tradus într-un preț mai mic al vaccinurilor”, observă profesorul, citat de Politico.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE