Reguli noi de călătorie în pandemie. OMS propune „certificatul digital de vaccinare”

Reguli noi de călătorie în pandemie. OMS propune „certificatul digital de vaccinare”

OMS ia în considerare dezvoltarea unui certificat digital de vaccinare care să fie utilizat cei care vor să călătorească în străinătate, în actualul context epidemiologic.

Măsura este parte a unui proiect pilot dezvoltat de Organizația Mondială a Sănătății, în colaborare cu Estonia, în cadrul programului COVAX, lansat pentru a asigura accesul echitabil la viitoarele vaccinuri. Cei doi parteneri, Estonia și OMS, au demarat, în luna octombrie, un proiect privind un certificat digital de vaccinare – „un card galben inteligent” - care să fie utilizat de cei care intenționează să călătorească în străinătate fără a mai fi supuși restricțiilor impuse de autoritățile diverselor state. Certificatul digital de vaccinare va permite urmărirea datelor medicale ale fiecărui posesor şi va contribui la îmbunătățirea măsurilor de răspândire a infecțiilor cu noul coroanvirus.

„Analizăm cu multă atenţie posibilitatea utilizării tehnologiei în combaterea crizei COVID-19, inclusiv modul în care putem colabora cu statele membre în vederea obţinerii unui certificat electronic de vaccinare”, a declarat Siddhartha Datta, un expert OMS în materie de vaccinuri, în cadrul unei videoconferinţe de la Copenhaga.

El a avertizat că orice iniţiativă tehnologică nu trebuie să copleşească ţările în contextual măsurilor luate pentru combaterea pandemiei de coronavirus. O astfel de aplicație trebuie să respecte diferite legi şi să asigure trecerea frontierelor fără probleme. Expertul OMS a dat ca exemplu unele aplicaţii naţionale de urmărire a cazurilor de COVID-19 care nu funcţionează în străinătate și, deci, nu ajută.

Mai multe state europene au anunțat că în perioada următoare vor demara campanii de vaccinare împotriva infectării cu noul coronavirus, după autorizarea unor unor vaccinuri eficiente și sigure.

OMS se pronunță împotriva „pașapoartelor de imunitate”

Pe de altă parte, un alt oficial OMS, Catherine Smalwood, a declarat că Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu recomandă utilizarea „paşapoartelor de imunitate” ca parte a măsurilor privind revenirea la o anumită normalitate în ceea ce priveşte călătoriile transfrontaliere.

„Nu recomandăm paşapoartele de imunitate şi nici testarea ca mijloc de prevenire a transmiterii transfrontaliere a COVID-19”, a mai spus Catherine Smallwood.

Expertul a solcitat, în schimb, statelor să studieze datele privind transmiterea virusului şi să elaboreze ghiduri de călătorie pentru cetățeni.

Catherine Smallwood a afirmat, totodată, că OMS nu recomandă în cazul pasagerilor care călătoresc în străinătate testele rapide antigen folosite de unele companii aeriene pe aeroporturi. Ea și-a justificat opinia arătând că, în condiţiile în care testele antigen sunt mai puţin precise decât testele PCR moleculare, este foarte posibil ca unele cazuri de infectare cu noul coronavirus să rămână nedetectate.

Ne puteți urmări și pe Google News