Încă din copilărie, din povestirile bunicii, ale mamei mele şi ale altor basarabeni din anturajul familiei – mulţi dintre ei refugiaţi în ţară din 1940, am aflat că administraţia românească nou instalată în teritoriu după 1918, s-a dovedit ineficientă, profund coruptă şi organizarea proastă. La conducerea principalelor instituţii de stat, religioase sau de învăţământ au fost numite persoane slab pregătite, incompetente, prin „pile” ori pe considerente politice etc. (cam ca şi în România de azi!!!). Curând, basarabenii au început să se simtă cetăţeni români de categoria a doua, fiindcă tot ce nu era calificat sau valoros în ţară, era îndreptat către Basarabia. Din surse actuale, aflate în R. Moldova, ştiu că nici măcar în prezent foarte mulţi basarabeni în vârstă nu uită asemenea aspecte negative şi sunt sceptici că la o eventuală reunificare nu s-ar întâmpla la fel. Mulţi preferau o unificare rapidă cu România (ori cetăţenia română) doar pentru acces imediat la muncă fără restricţii în statele Uniunii Europene (ceea ce tocmai obţinuseră. Rămâne de văzut ce va fi de acum înainte!). Alţii, mai mulţi, nu doresc unificarea cu o ţară săracă, deoarece pentru ei Rusia şi Europa occidentală figurează ca mari pieţe ale muncii. Mai sunt comuniştii şi socialiştii proruşi (numeroşi şi cu mare influenţă în zonele rurale şi nu numai acolo) şi susţinătorii lor, rămaşi hipnotizaţi de propaganda sovietică. Timpul, ajutat de intoxicarea sistematică a câtorva generaţii basarabene de către politrucii comunişti moldoveni şi ruşi, total obedienţi Moscovei, a făcut ca astăzi să fie destui basarabeni reticenţi faţă de integrarea europeană şi, mai ales, faţă de o posibilă unire cu ţara mamă, pe care refuză s-o recunoască ca atare, preferând existenţa unui stat moldovean de sine stătător. Nu trebuie neglijat nici numărul foarte mare de nativi ruşi care, la indicaţiile lui Stalin, pentru a se grăbi sovietizarea Basarabiei, au colonizat forţat teritoriul, în locul mulţimii de români deportaţi în Siberia în 1940. Cu toate acestea, procentul actual al basarabenilor ce şi-ar dori unificarea cu România a ajuns la 32%, ca şi mulţi alţii care vor ca R. Moldova să aibă asigurat drumul spre occident şi nu spre Răsărit. Din păcate, în pofida năzuinţelor noilor generaţii basarabene, în special prin obstrucţionarea accesului multora la urne, pentru cei aflaţi la studii sau la muncă în ţări din UE, toate speranţele par să se fi prăbuşit deocamdată.

Mai curând, acum nouă ar trebui să ne dea de gândit cum s-ar putea menţine, plutind, o nucă tare ca România într-o mare roşie! Oare, un Trump Tower în plin Bucureşti ar pune punctul pe (i)?