Numele ar fi de origine cumană : delà cuvântul tagana (găleată, taler = grosse Schale). De la cumani, Tigina a trecut în stăpânirea tătarilor în secolul al XIII-lea, iar la sfârşitul secolului următor expansiunea Moldovei a atras-o în sfera intereselor sale militare şi comerciale.

În privilegiul comercial dat de Alexandru cel Bun lipovenilor (1408), Tighina e pomenită ca una dintre vămile principale ale Moldovei. Pe aci trecea drumul tătăresc spre Crimea.

La 1456 Petru Aron mută vama la Lăpuşne, dar la 1460 Ştefan cel Mare o aşează din nou la Tighina, cum a fost „de la început” dispunând a se plăti pentru păzitor „câte 12 groşi de căruţă”.

Importanţa Tighinei sporeşte, după ce Turcii ocupă Chilia şi Cetatea Albă (1484), deşi părcălăbia acestei din urmă cetăţi nu a fost mutată la Tighina, ci cu 35 km. mai jos, la Ciubârciu, ca să poată apăra mai bine regiunile moldovene din preajma ocupaţiunii turceşti.

La 1538, sultanul Suliman, pornind contra lui Petru Rareş cu oştire „pe care cerul şi pământul abia o ţine”, ocupa şi Tighina clădind acolo o puternică cetate, care la 1541 era gata (Bender- de la turco-arabul Beader-port sau oraş comercial).

Ieronim Laski scrie lui Ferdinand I (30. III. 1541) că moldovenii nu pot suporta nici într-un chip răpirea celei mai frumoase părţi a ţării lor. Totuşi încercările de recucerire n-au dat nici un rezultat.

După 1574 turcii aşează şi la Tighina şi la Cetatea Albă garnizoane permanente de tătari. Beiul Tighinei scria pe la 1580 româneşte cerând starostelui de la Raşcov „un poloboc de holircă”.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric