Scandal politic la Institutul Cultural Român. Instituția a trecut în subordinea Guvernului și a rămas fără conducere

Scandal politic la Institutul Cultural Român. Instituția a trecut în subordinea Guvernului și a rămas fără conducere

Guvernul Cîțu a semnat, săptămâna trecută, o Ordonanță de Urgență prin care Institutul Cultural Român va fi trecut în subordinea Guvernului României. Lucrurile s-au complicat, iar acum a izbucnit scandalul.

Initiațiva Ordonanței de Urgență aparține celor trei lideri ai coaliției de guvernământ: Ludovic Orban, Dan Barna și Kelemen Hunor. Ei au căzut de acord ca ICR, aflat sub controlul Senatului (n.r. anterior a fost sub controlul Președinției) să treacă în subordinea Guvernului.

„În şedinţa de Guvern de astăzi (n.r. miercurea trecută) au fost mai multe proiecte de acte normative, cel mai important este o Ordonanţă de Urgenţă care prelungeşte mandatul celor de la ICR, expira duminică, dar am prelungit, până la numirea următoarelor persoane, a mandatului”, a afirmat premierul Florin Cîţu, la finalul şedinţei Executivului.

Mandatele actualilor președinte interimar Mirel Taloș și vicepreședinte Krizbai Bela Dan expirau pe data de 24 aprilie 2021, adică sâmbătă. Premierul urma să numească o nouă conducere curând. Intervine, însă, o nouă decizie, care dă totul peste cap și bomba explodează în weekend.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vineri, Guvernul a publicat în Monitorul Oficial o nouă ordonanță – nr. 32/ 2021, în care se arată că mandatele conducerii ICR nu pot fi prelungite mai mult de trei luni, forțând astfel mâna partenerilor de guvernare să ia o decizie într-un interval de maximum trei luni. OUG este semnată de premierul Florin Cîțu și de miniștrii Culturii – Bogdan Gheorghiu, și Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Lucrurile erau deja tensionate atât în interiorul ICR, cât și în mediul cultural unde există de ani de zile două tabere. Azi, apariția unui document emis de Direcția Juridică a ICR a declanșat scandalul.

Ziarul on-line Avertisment.net a intrat în posesia acestui document și l-a publicat, anunțând că, în ciuda ordonanțelor de urgență, Institutul Cultural Român a rămas fără conducere.

“Modificarea prin act normativ, respectiv prin OUG, doar a articolului 6 privind mandatul membrilor Consiliuiui de Conducere a ICR, fără nicio referire la modificarea articolelor cu privire la actul administrativ de numire a președintelui/ vicepreședinților ICR, nu prelungcște automat și mandatele președintelui și a vicepreședintilor, aceștia nefiind aleși în Consiliul de conducere, ci dobândind acest statut datorită mandatulul de demnitar. În situația de față, mandatele demnitarilor expiră în data de 25.04.2021.”, se arată în Nota referitoare la prelungirea mandatului membrilor Consiliulul de conducere prin OUG nr.32 pentru completarea art. 6 din Legea nr. 356/2003 privind înființarea, organizarea și funcționarea Institutului Cultural Român, publicată în Monitorul oficial nr.432 din 23.04.2021.

Așadar, acum mingea e în terenul premierului Cîțu, care trebuie să numească o nouă conducere. Din acest moment, însă, au apărut declarațiile politice și cele ale oamenilor de cultură.

Premirul Cîțu, acuzat de politizarea culturii. USR dă înapoi

Politicienii, mai ales cei din coaliție, parcă au simțit „miros de sânge” și au ieșit cu declarații. Președintele Comisiei de cultură de la Camera Deputaților, Iulian Bulai (USR-PLUS) a afirmat că formațiunea din care face parte nu va fi de acord și se va opune politizării ICR prin mutarea controlului instituției de la Senat la Guvern. Asta în condițiile în care reprezentanții USR-PLUS au făcut parte din grupul de lucru care a discutat proiectul de OUG, iar Dan Barna a fost în grupul de inițiativă, alături de Ludovic Orban și Kelemen Hunor.

Formațiunea AUR a avut aceeași poziție, contestând preluarea controlului ICR de către Guvern.

În mediul cultural, au avut intervenții publice Radu Vancu, conf. universitar la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și Mircea Cărtărescu, care de mai mult timp pledează pentru trecerea ICR în subordinea Președinției.

Se vehiculează deja un nume pentru viitorul președinte al ICR. Este vorba de tânărul poet și director al Centrului Cărții din interiorul ICR, Andrei Novac. Bineînțeles, și persoana lui este acceptată de o parte a lumii culturale și contestată de cealaltă. Am căutat mai multe date despre acest personaj și am găsit un interviu cu el pe site-ul cultural optmotive.ro. Mi s-a părut interesant un fragment în contextul actual al scandalului și schimbării ICR, cu tot cu conducere.

Declarația lui Andrei Novac, posibil ocupant al funcției de președinte al ICR

„Ca orice instituție publică și nu doar publică, Institutul Cultural Român are nevoie de reforme. Cred că primul lucru care ar trebui făcut este adoptarea unei noi strategii instituționale. Ultima strategie a fost adoptată în mandatul domnului Radu Boroianu și, evident, nu mai corespunde realităților culturale actuale. De aici derivă o serie întreagă de schimbări organizaționale. Regulamentul de organizare și funcționare a instituției, responsabilitățile și situațiile de incompatibilitate care există la nivelul instituției, structura de personal (organigrama), codul de etică și conduită, regulamentul de ordine interioară; e nevoie să fie asigurat un sediu funcțional pentru întreaga instituție.

A doua problemă urgentă, care ar genera o mai mare eficiență la ICR, ar fi reprofesionalizarea acestuia. Din păcate, mulți dintre cei care lucrează în ICR, datorită modificării structurii funcționale a acestuia, nu se regăsesc și nu sunt eficienți pe pozițiile pe care le ocupă în acest moment. La fel, din lipsa unor alocări bugetare, nu au mai fost realizate stagii de pregătire necesare racordării la noile exigențe manageriale ale culturii contemporane.

Un al treilea punct esențial ar fi o consolidare și o redefinire a relației de colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Culturii, dar și cu alte instituții importante, institute culturale străine din România, colaborări cu institute culturale din străinătate, cu structuri culturale ale românilor din diaspora, transparentizarea colaborării cu toți operatorii culturali, publici sau privați, cu uniunile de creație, și, de ce nu, direct cu oamenii de cultură interesați”.