Zeci de familii nevoiaşe din municipiul Lupeni au protestat astăzi în faţa sediului primăriei din localitate, după ce au rămas fără curent electric în case.
Protestatarii susţin că societatea de distribuţie a curentului electric a debranşat tot cartierul pe motiv că nu au contracte de furnizare a energiei electrice.
Beznă pe strada Revoluţiei
Strada Revoluţiei se află la periferia localităţii Lupeni, la câteva sute de metri de primăria oraşului şi în imediata vecinătate a gropii de gunoi a oraşului. Oamenii au fost debranşaţi de la curent deoarece nici unul nu avea contract la curent şi erau branşaţi ilegal la reţeaua de electricitate.
Aceştia pretind că au încercat să încheie contracte la Enel, dar au fost refuzaţi deoarece între primărie şi societatea de electricitate ar exista un acord tacit, în condiţiile în care şeful de la Enel Lupeni este consilier local.
„Am mers cu bani să-mi fac contract, că până acum, când a trebuit să le dăm voturi, am fost buni şi primăria a avut un acord cu cei de la ENEL pentru cartierul nostru. Domnul de la curent mi-a zis să merg la primărie, că nu îmi face contract, că e treaba lor”, a spus Alexandru Cioară, unul dintre oamenii care locuiesc pe strada Revoluţiei.
„Am 8 copii şi soţul meu a lucrat prin Bucureşti ca să avem bani să ne branşăm şi acum nu putem că nimeni nu vrea asta. Nu mai ştim ce să facem şi stăm la lumânare. Noi niciodată nu am avut aici curent, numai când ne-au lăsat cei din primărie”, spune Graţiela Ferenczi.
„Vrem şi noi să avem legal curent, dar nu mai putem nicicum. Toţi trăim din ajutor social şi cei din consiliul local ne-au tot plimbat de la un mandat la altul”, spune şi Ionel Bud.
În plus, oamenii susţin că există o hotărâre de consiliu prin care lor li se facturează curent pauşal şi, pentru că sunt foarte săraci, de la bugetul local li se achită consumul, contractul fiind între cele două instituţii.
Victime ale unor interese politice PDL
Reprezentanţii primăriei Lupeni dau vina pe cei de la ENEL şi cred că oamenii au ajuns victime ale unor interese politice. Oamenii susţin că directorul Enel Lupeni este preşedintele PDL din zonă şi a decis să le taie curentul deoarece nu este de acord că ei susţin PSD-ul.
„Au căzut la mijloc, pentru că nu mi se pare corect să-i trimită la primărie, atunci când oamenii s-au dus cu bani în mână să-şi încheie contracte. Rad Marcel, directorul ENEL Lupeni, e şi consilier local la Lupeni şi cred că la mijloc sunt interese politice”, a spus Gabriel Lungu, city manager la Lupeni.
Enel nu a sistat curentul
Pe de altă parte reprezentanţii Enel Energie susţin că nu au dispus sistarea furnizării cu energie în zona respectivă deoarece pe acea stradă nu figurează niciun consumator abonat casnic.
„Niciuna dintre persoanele care locuiesc pe strada respectivă nu a încheiat un contract individual de furnizare a energiei electrice cu SC Enel Energie SA. Pentru strada respectivă, nu există niciun contract de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici încheiat cu Primăria Municipiului Lupeni sau cu o altă autoritate publică locală. Conform bazei noastre de date, singurul contract de furnizare a energiei electrice în acea zonă este încheiat cu Primăria municipiului Lupeni, strict pentru asigurarea iluminatului public. Prin urmare, SC Enel Energie SA nu a dispus sistarea furnizării energiei electrice în zona respectivă având în vedere că pe acea stradă nu figurează niciun consumator abonat casnic”, declară Adina Popa din cadrul biroului de presă Enel.
Nu este prima dată când săracii de la Lupeni ies în stradă pentru că angajaţii societăţii de electricitate îi decuplează de la reţeaua de alimentare cu energie electrică. În urmă cu doi ani nevoiaşii au protestat mai multe zile în şir până când autorităţile locale au decis ca din bugetul local să le plătească rebranşarea la reţea şi să le plătească datoriile.