S-a topit „gheţarul“ din Piaţa Universităţii

S-a topit „gheţarul“ din Piaţa Universităţii

Cubul de Gheaţă cu latura de un metru, expus de revista „National Geographic“ în Parcul Colţea, s-a topit în noaptea de miercuri spre joi.

„Gheţarul“ la dimensiuni foarte reduse s-a făcut una cu pământul după 9 zile, 16 ore şi 20 de minute de la amplasare, ceea ce confirmă pericolul încălzirii globale.

„Din păcate, temperaturile zilni ce de aproximativ 14 grade C, înregistrate în Bucureşti în intervalul 5-8 februarie, au confirmat pericolul real al amplificării fenomenului încălzirii globale“, spun reprezentanţii revistei de ştiinţă care a pus la cale experimentul de la Universitate. Potrivit Agenţiei Naţionale de Meteorologie, în Capitală, temperaturile normale pentru prima jumătate a lunii februarie ar trebui să se încadreze între -3 şi 4 grade Celsius.

Odată cu topirea cubului, joi dimineaţă, la ora 4.50, s-a încheiat şi experimentul lansat de „National Geographic“, dar şi concursul la care au participat câteva mii de persoane. Cel care a ghicit (sau a estimat cel mai bine), prin SMS trimis la 1433, timpul de topire al gheţii va fi câştigătorul lingoului de aur care a stat ascuns în cubul de gheaţă în ultimele nouă zile.

  • Câştigătorul celor 10.000 de euro impozabili, la cursul BNR de ieri, va fi anunţat pe 2 martie, pe site-ul revistei, www.natgeo.ro, sau în numărul de luna viitoare al „National Geographic“.

Cubul bucureştean instalat la Universitate pe 2 februarie are replici şi în alte 23 de oraşe ale lumii, acestea fiind instalate de National Geographic Society, cea mai mare organizaţie nonprofit din lume, care derulează programe de protejare a mediului şi a resurselor biologice, culturale şi istorice ale Pământului. Citiţi şi:

Ne puteți urmări și pe Google News