Autoritatea de Sănătate Publică de la Moscova le-a impus ruşilor să adopte o dietă în conformitate cu perioada de criză mondială.
Potrivit specialiştilor, în ultimele decenii de prosperitate pe care le-a traversat Rusia, media de greutate a locuitorilor a crescut cu două kilograme la adulţi şi aproape un kilogram la copii. În plus, ruşii au început să fie atraşi tot mai mult de de "delicatesele" occidentale şi fast-foodul american. Astfel, recomandările făcute de Autoritatea de Sănătate Publică, în colaborare cu Serviciul de Protecţie a consumatorului sunt în conformitate cu perioada de criză economică şi propun să recultive obiceiurile culinare ale ruşilor.
Specialiştii în nutriţie recomandă renunţarea la alimentele ieftine dar bogate în calorii şi nesănătoase, în favoarea cartofilor şi a pâinii.
Acesta îi încurajează pe ruşi să renunţe la băuturile acidulate, în favoarea laptelui, şi să se bucure de beneficiile mâncării gătite în casă, în defavoarea meniurilor de tip fast food. Oficialul adaugă că din meniul ruşilor nu ar trebui să lipsească ciorba de vită, salata şi peştele şi, în primul rând, pâinea de casă şi cartofii care preparaţi diferit, pot fi folosiţi în una dintre cele mai populare cure de slăbire.
Dieta ca cartof a fost adoptată şi de celebrităţi. Pentru că în cazul Juliei Roberts a dat rezultate imediate, a primit numele acesteia.
Dieta cu cartof
Micul dejun:
- pâine integrală ( o felie) unsă cu branza de vaci fără grăsimi
- 1-2 feliuţe de roşii
Gustarea între mese
- 2-3 ridichi
Prânzul
- 200 g de cartofi fierţi amestecaţi cu 100 de g de roşii
Gustarea între mese
- 1 măr tăiat bucaţele şi amestecat cu un iaurt
Cina
- cartofi copţi: maxim 200 g de cartofi unşi cu ulei şi foarte puţin condimentaţi
Nu uitaţi: Cartoful nu îngraşă. Acesta conţine numai 68 kcal/100g.