Aceasta nu este doar optica regimului Putin. De la extrema dreaptă la cea stângă, politicienii din Rusia sunt de acord cu câteva principii- federația trebuie să rămână o superputere nucleară, trebuie să redevină o mare putere în toate domeniile vieții internaționale și să-și extindă hegemonia de-a lungul granițelor țării.

Asta explică în mare măsură de ce toate republicile ex-sovietice care dau semne de independență au foarte repede mari probleme. S-a întâmplat în anii 90, când Moldova s-a confruntat cu secesiunea din Transnistria, s-a repetat și în timpurile lui Vladimir Putin, când rușii au intrat în Georgia și au provocat mari probleme Ucrainei.

De altfel, în timpul lui Putin, tehnica acestor conflicte, mai mult sau mai puțin înghețate. a căpătat noi valențe.Rîzboiul la granițele Rusiei este o condișie a securității țării, atâta vreme cât Moscova poate controla conflictul.

Iar Kremlinul și-a rafinat în timp capacitatea de a genera haos, după cum a demonstrat în Asia Centrală, Caucaz, Moldova, Ucraina și Siria. Ideea pe care strategii Kremlinului vor să o impună potențialilor adversari este că dacă Rusia nu-și poate impune hegemonia în zonele pe care le consideră vitale pentru securitatea ei, nimeni nu va putea să o facă.

Ceea ce vrea de fapt Rusia în acest moment este controlul asupra țărilor din fosta Uniune Sovietică, sau, altfel spus, dreptul de veto al Moscovei cu privire la marile decizii. E, dacă vreți, același concept al suveranității limitate din doctrina Brejnev. Exemple sunt cu duiumul.

Armenia, de pildă, a fost nevoită să renunțe la promisiunea de a participa la un exercițiu NATO după ce Moscova și-a arătat nemulțumirea. La fel, în 2013, Moscova a amenințat că nu va mai ajuta Armenia în conflictul din Nagorno Karabakh dacă aceasta va încerca să devină membru asociat al Uniunii Europene.

Tot Moscova a fost cea care a împiedicat țările din Asia Centrală să participe la programul american de luptă împotriva traficului de stupefiante, deși Rusia e prima care are de suferit de pe urma acestui flagel.

Războiul și amenințările directe nu sunt însă singurele arme pe care le folosește însă Moscova pentru a-și transforma vecinii în vasali. Influențarea alegerilor, finanțarea prietenilor politici din aceste țări și folosirea populației rusofone ca factor de presiune sunt mijloace la fel de puternice.

Asta ca să nu mai vorbim de sumele de-a dreptul amețitoare pe care le are la dispoziție Moscova pentru a da peste ca economia unor țări. Pe 30 mai anul acesta, Letonia a anunțat că investighează dacă banii rusești nu sunt folosiți pentru a influența situația din Europa.

Ministrul pentru afaceri externe al acetei țări, Edgars Rinkevics, susține că cetățeni din Rusia și alte țări din fosta Uniune Sovietică investesc sume enorme în băncile letone și există suspiciunea că acești bani ar putea fi folosiți pentru a duce un răzoi hibrid împotriva unor alte țări.

Investigația a început după ce, în martie, Departamentul Trezoreriei din Statele Unite a acuzat banca letonp ABLV vă spală bani pentru clienți din Rusia, Ucraina și Azerbaidjan. Ca urmare, clienții băncii au retras 700 de milioane de euro, iar banca s-a închis.

Deși Rusia nu are nici legitimitatea politică, nici forța de a ține sub control nici măcar republicile ex-sovietice, planurile lui Putin nu se mărginesc aici. Acțiunile sale pentru dezintegrarea Uniunii Europene și a NATO au un alt scop evident- recuperarea Europei de Est, pe care Uniunea Sovietică a pierdut-o în 1989. Împotriva acestor planuri imperiale, România nu face decât să se bazeze pe NATO și UE. Cât de solide sunt însă aceste garanții, numai viitorul ne poate spune.