Cetățenii ruși care locuiesc în regiunile estice ale țării, Kamchatka și Chukotka, au început procesul de vot pentru alegerea următorului președinte.
Deoarece vastul teritoriu al Rusiei are nouă fusuri orare, votarea a început mai devreme în regiunile din Orientul Îndepărtat, inclusiv în Kamchatka și Chukotka, la ora locală 8:00 (20:00 GMT, sâmbătă), în timp ce alegătorii din alte părți ale Rusiei mai au de așteptat câteva ore pentru a vota. Alegătorii din Kaliningrad, exclavă a Rusiei aflată în vestul țării, vor fi ultimii care merg la urne, acestea închizându-se la ora locală 20:00 (18:00 GMT), duminică. Potrivit șefei Comisiei Electorale Centrale din Rusia (CEC), Ella Pamfilova, circa 110 milioane de cetățeni ruși au drept de vot, aproximativ 1,89 milioane dintre aceștia locuind în străinătate. S-au deschis peste 97.000 de secții de votare în țară și peste 400 în afara granițelor. Procedura de vot va fi monitorizată de aproximativ 1500 de observatori internaționali din 109 de țări. Cei opt candidați la funcția supremă în stat sunt: actualul președinte rus, Vladimir Putin, care participă în calitate de candidat independent; Vladimir Jirinovski din partea Partidului Liberal Democrat din Rusia (LDPR); omul de afaceri Pavel Grudinin, desemnat de Partidul Comunist al Federației Ruse (CPRF) . Alți candidați sunt: Grigori Yavlinski din partea partidului Yabloko; liderul Partidului Dezvoltării, Boris Titov; șeful Uniunii Tuturor Cetățenilor Ruși, Serghei Baburin; prezentatoarea de televiziune Ksenia Sobchak și liderul comuniștilor din Rusia, Maxim Suraikin. Cu două zile înainte de votare, președintele Putin, s-a adresat alegătorilor într-un discurs pe această temă, îndemnând cetățenii ruși să meargă la secțiile de votare și să aleagă un președinte pentru viitorul Rusiei. În conformitate cu Constituția Federației Ruse, președintele va fi ales pentru o perioadă de șase ani, direct de către cetățenii cu drept de vot.