Rudel Obreja, suspendat de AIBA

Rudel Obreja, suspendat de AIBA

DECIZIE. Rudel Obreja, preşedintele Federaţiei Române de Box, a declarat că a fost suspendat pentru trei ani şi jumătate de Comisia de Disciplină a Federaţiei Internaţionale de Box Amator (AIBA), după scandalul din timpul Olimpiadei de la Beijing.

Atunci, oficialul român a organizat o conferinţă de presă în care a făcut scandal.

„Nu am acceptat jocurile lor. Probabil, se va ajunge şi la un tribunal civil, pentru că este o decizie total incorectă“, a spus Obreja, care a îndeplinit până acum funcţia de vicepreşedinte al AIBA.

Ne puteți urmări și pe Google News