Românii vor primi prin poștă voucherele pentru alimente și mese calde

Românii vor primi prin poștă voucherele pentru alimente și mese calde Sursa foto: arhiva EVZ

Beneficiarii programului vor primi acasă, prin poștă, câte un card pe care vor fi încărcate sumele echivalente voucherelor pentru alimente. Vor fi patru tranșe de plată a câte 250 de lei, până la finele acestui an.

Aproximativ 2,8 milioane de români vor primi prin Poştă cardurile pe care se va încărca contravaloarea voicherelor de 250 de lei pentru achiționarea de alimente și mese calde.

Convenţia pentru distribuirea voucherelor sociale a fost semnată miercuri de ministrul Marcel Ioan Boloş şi directorul general al Poştei Române, Valentin Ştefan.

Distribuiție rapidă

Potrivit documentului distribuirea cardurilor trebuie făcută în maxim 5 zile de la primirea acestora de la companiile emitente. „Prin semnarea acestei convenţii, Poşta Română subliniază, încă o dată, rolul strategic pe care îl are între instituţiile statului român, realizând legăturile dintre acestea şi cetăţeni.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mă bucură faptul că rămânem la acelaşi nivel de încredere pentru Executivul României, prin desfăşurarea acestui program extraordinar de important pentru segmentul populaţiei care are atâta nevoie de sprijin în această perioadă grea, marcată de criza economică", a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Ioan Boloş, a semnat și contractele pentru emiterea cardurilor. Câştigătorii achiziţiei directe sunt Edenred, Sodexo şi UpRomania.  Banii vor fi oferiţi în patru tranşe până la sfârşitul acestui an.

Cine sunt beneficiarii

Vor beneficia de voucherelesociale pensionarii ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei. O altă categorie de persoane vulnerabile sunt cele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei.

Vor primi tichete familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru sunt mai mici sau egale cu 600 lei. De asemenea, vor primi astfel de ajutoare familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei, dar și cele care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001. Voucherele sociale vor fi alocate și pentru persoanele fără adăpost.

Există și persoane care îndeplinesc condițiile de mai sus și care ar putea să nu primească tichete. Ordonanța Guvernului stabilește că toți cei care beneficiază de vouchere trebuie să aibă domiciliul în România.