Românii care nu și-au luat tot concediul de odihnă din 2022, nu l-au pierdut. Până când pot beneficia de acest drept

Românii care nu și-au luat tot concediul de odihnă din 2022, nu l-au pierdut. Până când pot beneficia de acest dreptSursa foto: Dreamstime.com

Angajații români care nu și-au luat tot concediul de odihnă din anul 2022, încă pot beneficia de acest drept. Prevederile din Codul Muncii le permit să își ia zilele libere în următoarele luni. Până când îți poți lua concediul rămas.

Românii care nu și-au luat toate cele 20 de zile legale minime de concediu de odihnă din anul 2022, nu le-au pierdut. Codul Muncii prevede că angajatul are dreptul să îl ia în următorii ani, mai exact, până la jumătatea anului 2024.

Codul Muncii prevede că durata minimă a concediului de odihnă în România este de 20 de zile. Angajații pot depune cererea de concediu cu minim 60 de zile înainte de efectuarea acestuia.

În cazul în care angajatul nu poate efectua integral sau parțial concediul de odihnă anual, angajatorul este obligat să îl acorde într-o perioadă de 18 luni, începând cu anul următor. Astfel, zilele libere neefectuate în 2022, pot fi luate până la data de 30 iunie 2024.

Drepturile angajaților, prevăzute în Codul Muncii, cu privire la concediul de odihnă

Legislația din România prevede că fiecare angajat are dreptul la minim 20 de zile de concediu de odihnă anual. Acest drept nu poate forma obiectul vreunei limitări sau renunțări.

Angajatul are dreptul să își ia concediul de odihnă neefectuat în următoarele 18 luni începând cu anul viitor. Compensarea în bani pentru zilele de concediu de odihnă rămase se poate face doar în cazul încetării contractului individual de muncă.

Ce prevede Codul Muncii legat de concediul de odihnă:

Art. 144. Intangibilitatea dreptului la concediu de odihnă

(1) Dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaţilor.

(2) Dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunţări sau limitări.

Art. 146. Efectuarea şi compensarea concediului de odihnă

(1) Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an.

(2) În cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parţial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual.

(3) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.