Destinaţia turistică România, promovată de străini

Destinaţia turistică România, promovată de străini

Carpaţii şi pădurile lor ar putea fi promovaţi nu doar de prinţul Charles, moştenitorul tronului Marii Britanii, ci şi de câţiva actori celebri care au avut prilejul să filmeze în România, precum Nicole Kidman sau Johnny Depp. Cel puţin asta intenţionează Paul Lister, realizatorul filmului Wild Carpathia.

"După ce am reuşit să îl implicăm pe prinţul Charles în acest proiect, pentru următoarele vom încerca să atragem nume cunoscute, actori, cărora nu le sunt străine locurile din România. Ar putea fi Nicole Kidman sau Johnny Depp, care au mai lucrat în România. Sper să îi putem implica în următoarele filme documentare", a declarat Paul Lister, citat de Agerpres.

Acesta a precizat că intenţionează să realizeze mai multe proiecte în România, prin intermediul fundaţiei The European Nature Trust. "Pentru următorul proiect avem alocată suma de 250.000 euro. Va fi vorba despre deplasarea în zonele rurale cu un autobuz suspendat, pentru a învăţa copiii despre protecţia mediului", a spus acesta.

"Vom mai realiza filme despre România"

În documentarul "Wild Carpathians" se face apel la salvarea ultimelor zone neatinse de mâna omului din Europa şi la protejarea lor, înainte ca acestea să dispară.

"România are cele mai largi zone cu natură sălbatică, are munţi, locuri precum Sarmisegetuza. Motivaţia realizării filmului a constat în faptul că am încercat să prezint lucruri pozitive despre România, fie că e vorba de natură, de istorie, de cultură. Toate acestea trebuie conservate şi promovate. Cu siguranţă vom mai realiza filme despre România, pentru că până acum cred că am folosit numai 5% din potenţial", a adăugat Lister.

Potrivit acestuia, în viitor va fi dezvoltat un joc în reţeaua socială Facebook numit Forever Wild, un joc asemănător Farmville, dar care va avea ca scop salvarea pădurilor din România.

"Cele 250.000 de hectare neatinse surprinse în filmul nostru sunt ultima rămăşiţă din Europa. Am ales să prezentăm o Românie în afara şabloanelor, iar impactul acestui film va contribui, cu siguranţă, la schimbarea imaginii României", a declarat şi Charlie Ottley, scriitor şi prezentator, potrivit Agerpres.

Ministerul condus de Elena Udrea va utiliza "Wild Carpathia" în cadrul evenimentelor de promovare turistică a României. "Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului nu a finanţat filmul, ceea ce îl face chiar mai credibil. Pentru următoarele proiecte vom putea contribui şi financiar, vom face lobby faţă de celelalte instituţii pentru promovarea materialelor. Am solicitat realizatorilor filmului şi am primit dreptul de a-l difuza cu prilejul evenimentelor de promovare pe care le organizăm", a declarat Carmen Moraru, director de promovare în MDRT.

România participă la cea de-a 32-a ediţie a Târgului de Turism World Travel Market, care se desfăşoară, până joi la Londra, şi la care participă 152 de state şi regiuni. CITIŢI ŞI:

  • Străinii consideră România cel mai frumos parc natural al Europei 
  • Ce turişti străini atrage România
  • Câţi bani ar putea România câştiga din turism în cinci ani de zile

Ne puteți urmări și pe Google News