Rolul necuvântătoarelor în evoluţia umană

Rolul necuvântătoarelor în evoluţia umană

Difuzat la ora 21.00, documentarul "Animale care au făcut istoria", de la Viasat History, ne ajută să înţelegem mai bine lumea din jurul nostru.

De la umilul vierme de mătase, care a ajutat la ridicarea sau căderea unora dintre culturile antice, până la porumbeii care i-au dus pe exploratori într-unele dintre cele mai izolate regiuni din lume, animalele au asigurat, de-a lungul timpului, succesul imperiilor economice şi, în cazul porumbeilor, au hotărât soarta războaielor. Noul serial prezintă modul în care au fost folosite necuvântătoarele şi povestea din spatele unora dintre cele mai mari succese obţinute cu ajutorul lor. Primul episod îi este dedicat viermelui de mătase. Pe parcursul istoriei, mătasea, preţiosul produs al acestei mici vietăţi, a asigurat bogăţie şi putere pentru toţi cei care i-au cunoscut secretele. Urmărim povestea mătăsii de la originile sale din China antică către Vest, pe legendarul Drum al Mătăsii, care ducea spre Constantinopole şi Europa, şi descoperim influenţa sa asupra comerţului şi a schimbului de cunoştinţe şi precepte religioase dintre diferite culturi. Realizatorii urmăresc şi felul în care mătasea a impulsionat dezvoltarea tehnologică şi cum aceasta continuă să joace un rol vital în economia modernă. Eroul înaripat Porumbeii au fost folosiţi ca mesageri din cele mai vechi timpuri. Cel mai remarcabil din istorie este considerat G.I. Joe, datorită faptului că a salvat cel puţin 1.000 de soldaţi în cel de-Al Doilea Război Mondial. Brigada British 56 primise ordin să ocupe oraşul Colvi Vecchia, din Italia. Pentru a le asigura succesului, US Air Suport trebuia să bombardeze la un moment dat oraşul. Numai că germanii au părăsit localitatea, iar britanicii au ocupat-o fără probleme. S-a încercat prin orice mijloace de comunicare anularea bombardamentului programat, dar din cauză că toate au eşuat, porumbelul G.I. Joe a fost trimis cu un mesaj. Pasărea a ajuns pe aeroport cu numai câteva minute înainte ca bombardierele să decoleze.

Ne puteți urmări și pe Google News