Bâlbâielile procurorului Robert Mueller. Inculparea lui Trump nu era o opțiune legală

Bâlbâielile procurorului Robert Mueller. Inculparea lui Trump nu era o opțiune legală

Procurorul special Robert Mueller a afirmat în prima sa declaraţie publică despre ancheta asupra Rusiei, că inculparea lui Trump nu era o opţiune legală

Robert Mueller a invocat principii directoare ale Departamentului de Justiţie care interzic punerea sub acuzare a unui preşedinte în funcţie, relatează AFP, Reuters şi DPA.

Dacă am fi avut convingerea că preşedintele nu a comis clar un delict, am fi spus, a dat asigurări Robert  Mueller, care a desfăşurat timp de 22 de luni ancheta sa ultrasensibilă la adăpost de expunerea publică.

Un preşedinte nu poate fi inculpat pentru o infracţiune federală cât este în funcţie. Este anticonstituţional, a spus Robert Mueller într-o declaraţie de circa 10 minute, scrie Agerpres.

Fostul şef al FBI a mai precizat că nu consideră corespunzător să fie audiat în Congres, în ciuda dorinţei democraţilor de a-l chestiona în legătură cu ancheta sa.

La sfârşitul lunii martie, el şi-a prezentat concluziile într-un document de peste 400 de pagini, care a fost publicat la 18 aprilie într-o versiune fără numeroase date prezentate ca fiind confidenţiale.

El a rezumat miercuri principala concluzie astfel: au existat eforturi multiple şi sistematice de a interfera în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016.

Însă, deşi încrezător în existenţa a numeroase legături între Rusia şi membri ai echipei de campanie a candidatului republican, el a spus că nu are probe privind existenţa vreunei înţelegeri secrete între cele două părţi.

Făcut public după ce date confidențiale au fost eliminate și cu concluzia că nu a existat o înțelegere între membri echipei de campanie a lui Donald Trump cu Rusia, raportul lui Robert Mueller a fost publicat în 18 aprilie de către trei case de editură diferite, ajungând doar un best-seller. În câteva zile, cele trei ediții, care nu urmau să fie disponibile decât în 30 aprilie, au ajuns în topul vânzărilor pe site-ul Amazon US.

 

În vârstă de 74 de ani, Mueller şi-a anunţat demisia din serviciul Departamentului de Justiţie şi se va retrage din activitate

 

Ne puteți urmări și pe Google News