Riscurile reparaţiilor într-un service auto

Riscurile reparaţiilor într-un service auto

Deşi mecanicii independenţi au preţurile sub cele din centrele reprezentanţelor, siguranţa pasagerilor ar trebui să primeze.

Reparaţia unui automobil făcută la un service independent multimarcă poate duce la incidente rutiere şi mai grave, mai ales dacă lucrarea este făcută în grabă. Specialiştii din domeniu le recomandă posesorilor de automobile mai multă prudenţă când vine vorba despre reparaţii care implică piese vitale pentru o maşină. „Reparaţia la un service independent poate fi pusă sub umbra folosirii pieselor de schimb de pe piaţa gri, ceea ce, spre exemplu, pentru elementele de direcţie ale maşinii, chiar plăcuţe de frână, poate duce la o uzură prematură şi, nu de puţine ori, poate pune siguranţa circulaţiei în pericol”, ne-a declarat Virgil Lauric, expert tehnic judiciar.

De asemenea, folosirea altor lichide mai puţin perfomante (hidraulice, ulei, pentru frână, antigel - n.r.) şi nu a celor recomandate de producător, poate avea un efect destul de grav în timp, prin uzarea prematură a garniturilor, chiar a radiatoarelor conductelor, afectând durata de viaţă a maşinii. Totodată, verificările computerizate trebuie făcute cu softurile originale, nu piratate sau copiate, deoarece câteodată nu sunt conforme cu realitatea. „Priceperea” mecanicilor poate cauza accidente Pericolul de accident creşte dacă acel service independent nu are acces complet la documentaţia producătorului pentru tipul respectiv de automobil. „Lipsa experienţei şi a trainingurilor specializate poate conduce la o reparaţie incompletă sau incorectă, în special la partea mecanică a automobilului”, ne-a spus Mădălin Roşu, şeful serviciului de management al daunelor la Generali Asigurări.   Specialiştii în asigurări nu recomandă ca reparaţiile, în general, şi mai ales cele care se referă la părţile ce ţin de siguranţa pasagerilor, de exemplu airbagurile, să fie făcute în alt service decât cel al reprezentanţei mărcii automobilului. În cazul intervenţiei la sistemele electrice şi electronice (computer de bord etc.) sau la elementele de structură ale maşinii (ex.: şasiu, lonjeroane) se recomandă ca reparaţia sau înlocuirea să se efectueze în serviceuri de re prezentanţă ale mărcii respective.   „Trebuie să înţelegem, de asemenea, că anumite maşini care au o construcţie aparte, aluminiu de exemplu, unde elementele nu se sudează, ci se lipesc prin procedee specifice trebuie reparate doar în service-ul de marcă. Unele operaţiuni sunt atât de specifice încât cea mai mică greşeală poate avea consecinţe grave”, a mai spus oficialul companiei de asigurări.  DOTĂRI

Unele service-uri îşi cunosc limita „Reparatii pe partea de tinichigerie-vopsitorie se fac frecvent în service-ul nostru la o calitate foarte bună. Însă nu m-aş aventura în reparaţii pentru maşini din aluminiu (Audi A6, A8), deoarece complexitatea lor depăşeşte dotările pe care le deţinem în acest moment”, ne-a declarat Lucian Apostol, reprezentant Autoluck, service independent. Ar trebui menţionat şi că pentru anumite cutii de viteze automate este nevoie de software-ul original al producătorului, de care service-urile independente nu dispun decât contra cost de la reprezentanţă. Un service independent este autorizat de Registrul Auto Român (RAR) de obicei doar pentru câteva tipuri de activităţi (ex.: tinichigerie- vopsitorie, câteodată chiar se exclude partea de mecanică) şi pentru câteva mărci, în funcţie de minimul de utilaje de care dispune. În schimb, dealerul, pe lângă autorizaţia RAR, trebuie să primească încă una din partea reprezentantului mărcii pe care o deţine. Iar aceasta se obţine destul de greu, spun oamenii din domeniu. Dealerul investeşte în software specializat, traininguri pentru personal, toate etapele necesare pentru a respecta standardele de calitate ale producătorului.

Ne puteți urmări și pe Google News